Tipurile de case din Porumbacu de Sus (Țara Făgărașului)

Șură și grajduri

1. CASA VECHE

- Acoperiș în 4 ape mari, oblice;

- pereți scunzi;

- poartă mică din lemn, uneori împodobită cu inscripții frumoase;

- fără pridvor;

- fără table (obloane din lemn ce acoperă ferestrele pe din afară);

- dimensiuni mici;

- acoperiș mult mai înalt decât pereții;

- fundația, dacă există, este redusă la un rând de bolovani;

- volum mic al camerelor;

- dimensiune și număr al ferestrelor redus;

- învelitoare din paie (din această cauză erau adesea prada incendiilor);

- ferestre din bășică de bou.

Acest tip de casă este pe cale de dispariție.

Mobilierul era sumar și era constituit dintr-un „pat” pe 4 pociumpi (țăruși înfipți în pământ), pe care erau așezate 2-3 scânduri acoperite cu paie, o țoală și 2-3 cojoace, o masă tot înfiptă cu picioarele în pământ alături de pat și un scaun dintr-un lemn cioplit.

2. CASA EVOLUATĂ

- acoperiș în 2 ape oblice și 2 ape verticale;

- uneori, planul vertical fața casei prezintă o mică teșitură de forma unui triunghi, cu vârful în sus;

- poartă mică din lemn sau zid (ca la casa veche) sau mare, din zid;

- camere: o tindă, o cameră de locuit și uneori celar (cămară);

- în tindă era așezată vatra;

- casele și șurile făcute din lemn de brad;

- învelitoare din paie (case și șuri);

Casele erau lipite cu pământ galben în interior și în afară, spoite cu var sau cu spoială

(o soluție din lut alburiu amestecat cu foarte puțin var). Amestecând pământul galben cu paie, pleavă, bălegar și apă, se obține un material aderent și izolant, care se întărea ca un mortar. Pentru ca acest material să poată fi aplicat în straturi mai groase, peste bârne

se băteau în exterior și interior o căptușeală de lați care fixa lipitura. La casele mai vechi

s-au bătut în același scop, în loc de lați, pene sau cuie din lemn de stejar.

Ferestrele din bășică de bou au fost înlocuite cu cele din

hârtie. Sticla era cunoscută, dar scumpă. La Porumbac se făcea sticlă și se numea „glajă”

- după germanul „glas”.

Pereții din bârne ai camerelor erau tencuiți în interior și zugrăviți de obicei în ultramarin.

Pe jos era pământ - camerele nu se pardoseau cu scânduri.

Mobilierul țărănesc era simplu. În locul dulapurilor, al meselor înalte cu 4 picioare, a

scaunelor înalte și cu spătar, se întâlneau lăzile - folosite ca dulap și depozit de alimente,

blidarele și colțarele pentru așezatul blidelor, lingurilor și a diferitelor obiecte casnice,

polițe și paturi din lemn. Uneori acest mobilier putea fi cumpărat de la un meșter din sat,

iar alteori era cumpărat de la meșterii ambulanți sau de la târgurile la care mergeau

periodic meșterii.

O serie de mici obiecte se așezau prin case, prinse pe perete, puse în blidare, pe mese

sau atârnate de polițe.

VATRA

Vatra corespundea cu forma oalelor - pe vatra deschisă oala trebuia să aibă o formă

înaltă, astfel încât flacăra să o poată încălzi bine. De abia când vechea vatră e înlocuită

cu plita modernă, dreaptă, întinsă, vasele de lut iau o formă plată pentru a avea un

contact bun cu plita.

3. CASA INTERMEDIARĂ

- din cărămidă;

- sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea;

- fațadă: 3 ferestre cu dimensiunile de 1,40m înălțime și 1m lățime;

- 2 camere: o tindă și o cămară (celar);

- dimensiuni medii exterioare: 10-12 m lungime 6-7 m lățime;

- pereții sunt de 45 cm (zid de o cărămidă și jumătate);

- majoritatea au și pivniță;

- camere pardosite cu scândură;

- învelitoare din țiglă începând cu sfârșitul sec. al XIX-lea;

- obloane la ferestre.

4. CASA NOUĂ

- plan în unghi în formă de L;

- acoperiș format din 6 ape oblice;

- ferestre mari de 1,80 m lungime și 1,40 m înălțime, făcute în 3 canate;

- înfățișare unitară;

- făcută din cărămidă și ciment;

- învelitoare din țiglă;

- pivniță nelipsită;

- 3 camere + uneori celar;

- în față este camera mare și o cămară care are aceeași lungime cu camera mare - de obicei 5,50 m. Lățimea camerei mari este de 4 - 4,5m, iar a celarului (cămară) de 1,10m.

- la mijloc se află tinda care ține loc și de antreu, având o lărgime de 2m și o lungime de

3m;

- în spate o cameră mai mică numită „căsuță” care are dimensiunile de 4m lungime și 3m

lățime - aceasta era camera de locuit propriu-zisă.

Dintre evenimentele care alcătuiau viața simplă a țăranilor, poate nici unul nu aducea în ei atâta liniște și certitudine ca atunci când își terminau casa.

A existat o întrecere între țărani pentru a-și construi case noi, cât mai frumoase, dând un aspect frumos satului nou de astăzi.

Satul este electrificat din 1 Ianuarie 1960.

În majoritatea caselor, dacă nu în toate, se găsește mobilă modernă astăzi.

---

Bibliografie: F. Valeriu, Satul de la poalele Negoiului Porumbacu de Sus, Monografie, 1999