Bordeiul

Forma cea mai veche de locuință clădită pe teritoriul României este bordeiul.

1. Bordeiul cu o singură încăpere

Din exemplarele care se mai păstrează astăzi, unele prezintă o singură încăpere de locuit precedată de o tindă prevăzută cu plită de gătit și cuptor de pâine.

2. Bordeiul cu 3 încăperi

În bordeiele cu 3 încăperi, intrarea se face prin latura lungă, prin încăperea din mijloc, care servește rolul tindei și totodată, al bucătăriei.

3. Bordeiul de tip „casă în pământ”

În Câmpia Dunării, în partea de miazăzi a Olteniei, există unele bordeie, numite de localnici „case în pământ”, ce prezintă planuri mai dezvoltate, cuprinzând până la 4-5 încăperi dispuse în forma unui T sau a unei cruci cu brațele egale. Brațul cu intrarea adăpostește tinda (numită local „gârlici”); cel opus acestuia, când există, este o cămară de păstrat provizii, numită chițiboaică; celelalte 2 sau 3 brațe cuprind camerele de dormit.

Un exemplu tipic de astfel de „casă în pământ” este bordeiul din satul Castranova (Ținutul Doljului, sec. XIX), montat în Muzeul Satului din București.

Construcția, băgată în pământ până la învelitoare, are ca fundație o groapă excavată și hidrolizată prin arderea de lemne. Locuința cuprinde 4 încăperi dispuse în plan după forma unui T. Pereții despărțitori sunt făcuți din cărămizi de paiantă și tencuială, în ei fiind încastrate cele 4 furci care susțin grinda principală a construcției; cei mărginași, din pământ, sunt căptușiți cu blăni masive de lemn de stejar așezate vertical, una lângă alta. Trunchiuri de stejar cioplite cu barda (numite „mârtaci”), sprijinite la mijloc pe o coamă puternică, formează șarpanta în 2 ape a acoperișului care, în exterior, este protejat de straturi succesive de trestie, paie și pământ bătut.

Sunt de remarcat dimensiunile largi, primitoare, ale încăperilor, mai cu seamă ale camerei centrale, care are într-un colț o frumoasă vatră de corlan.

În exterior, nota particulară a arhitecturii întregului edificiu este dată de motivul intrării, trantat ca un fronton, cu colțurile acuzate de ieșitura aproape agresivă a grinzilor de lemn, cioplite sub forma unor capete de cai stilizate - ornamente de veche semnificație magică.

Încăperi:

1. „Gârliciul” - în pantă, la intrare; flancat de 2 „cosoroabe” sculptate în formă de cap de cal.

2. Camera „la foc” - unde se adăpostește vatra cu hornul larg, în colțul din dreapta; se intră din gârlici;

3. Camera de locuit; se intră din camera „la foc”; conține soba oarbă (cu gura de alimentare în camera „la foc”) și diverse piese de mobilier (lada de zestre, polițe, etc.).

4. Celarul (cămara); se intră din camera „la foc”; depozit de alimente ce adăpostește butoaie și hambare (lăzi).

Față de modelele străvechi de același gen, locuința aceasta săpată în pământ, rudimentară, nu reprezintă niciun progres vădit. Viața se ducea de obicei aici în condiții primitive și adesea neigienice.

Pe teritoriul României, bordeiele au existat doar în zonele de câmpie, în special în zona Olteniei și zona Dobrogei, în sudul țării. În satul Castranova, bordeiul a supraviețuit până în secolul XX.

Bordeiul din Castranova, astăzi în Muzeul Satului din București; fațada principală și planul.

Camera „la foc”, cu vatră și corlan a bordeiului din satul Castranova, în Ținutul Doljului (Oltenia), astăzi în Muzeul Satului din București.

---

Bibliografie și ilustrații: G. Ionescu - „Arhitectura populară românească”, Editura Tehnică, 1957;

Fotografie: Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, București.