Agricultura tradițională în zona etnografică Meseș (V) - Treieratul

ÎMBLĂCEIUL

În zonă s-a menținut până la începutul secolului trecut tehnica arhaică de treierare a păioaselor cu îmblăciul (denumit local „îmblăcei”). Acesta era compus dintr-o „dârjeauă” (coadă) de alun, un „hădărag” din carpen și „oglade” (curele de piele care uneau cele două piese de lemn). Îmblătitul se făcea pe „arie” - amenajată fie în șură, fie în „ocol” (curte). După ce „aria” veche se mătura, se lipea din nou și se usca, snopii se așezau în lungul ei pe 2 rânduri, cu spicele „către olaltă”, urmând a fi îmblătiți de echipe compuse din 2-4 persoane. Îmblătitorii se așezau față în față sau - dacă erau 4 - în cruce și izbeau spicele consecutiv, cu „îmblăceii”, pornind dintr-un capăt al șirului spre celălalt. Același traseu se parcurgea și în sens invers, peste snopii întorși pe cealaltă parte. Snopii se ridicau apoi „în picioare” și se băteau „în cap”, după care se dezlegau, se culcau și se îmblăteau pentru ultima oară. Paiele, scuturate, se îndepărtau cu „grebla de arie”, cu dinți lungi și rari, resturile sfărâmate se înlăturau cu măturoiul lat („felezuitorul”), iar grâul rămas pe arie se arunca în vânt cu „vântureșca”, curățându-se astfel de pleavă.

Înainte de a se depozita, boabele pentru sămânță se treceau prin ciurul de piele, separându-se de semințele de buruieni și de alte impurități.

ȘURILE PE TĂLPI

La începutul secolului trecut îmblătitul se executa încă, în satele Meseșenii de Sus, Șeredei și Dragu, în „șuri” separate, ai căror căpriori („corni”) se sprijineau direct pe tălpi, pereții lipsind. Asemenea șuri arhaice - inedite ca sistem constructiv - sunt astăzi aproape dispărute, un exemplar păstrându-se în Muzeul Astra Sibiu.

EVOLUȚIA

În primul deceniu al secolului trecut au apărut în zonă mașinile de treierat manuale („ghip în brânci”, „moșină în mânuri”), urmate curând de cele cu aburi („ghip de foc”), iar după primul război mondial de cele cu benzină. Până la apariția batozelor cu selector încorporat, aceste mașini erau însoțite de o vânturătoare manuală separată („vântoaie”, „ciur”).

”Îmblăceii” s-au folosit în zonă până după al doilea război mondial, fie pentru îmblătirea „jupilor” de secară pentru acoperiș, fie pentru obținerea de mici cantități de grâu înainte de treieratul propriu-zis. Țăranii săraci, a căror recoltă nu depășea 15 „cruci”, nu făceau niciodată stog și treierau întotdeauna cu „îmblăceii”.

---

Bibliografie: I. A. Goia - Zona etnografică Meseș