Sticlăria în Porumbacu de Sus, Țara Făgărașului

Între 1721 - 1722 sunt cunoscuți la Porumbacu de Sus meșterii glăjari: Ioan Pîrvu, Man Glăjar și Coman Spătar. Ei produceau căni din opal (cu o dungă care imita scrisul sau cu un decor roșu sau albastru) - forme întâlnite pe vasele de inscripție populară, 16 tipuri de sticle, pahare și butelii late.

Pe teritoriul principatului Transilvaniei investigațiile au fost cu mult mai reduse decât în Banat. De fapt aici s-au construit prea puține manufacturi noi, îndeobște procedându-se la reutilarea altora mai vechi. Așa a fost cazul cu sticlăria de la Porumbacu de Sus.

Pentru a se putea dezvolta industriile sticlăriei și olăritului la Cârțișoara și Porumbacu de Sus, aveau nevoie de sprijinul lui Apafi sau al Telekieștilor.

La Porumbacu de Sus se producea și sticlă opală. Bela Borosos scria că „patria ulcioarelor din sticlă opală cu inscripții cu modele trebuie să o căutăm în Transilvania”.

Influența stilului Haban și probabil chiar reședința Habanelor transilvănene era la prețioasa sticlărie din Porumbac. Scriitorul maghiar Bela Borosos arată că probabil marea majoritate a sticlelor opale din Ungaria cu inscripție de model a fost realizată la Porumbacu de Sus.

METODE DE MANUFACTURĂ

Pentru fabricarea sticlei au fost folosite 3 metode de fabricație:

formarea unei paste de sticlă deasupra unui sâmbure de lut - una dintre cele mai vechi tehnici care în prezent nu se mai folosește;
operația de turnare unde materialul de sticlă incandescent se toarnă în forme rezistente la temperaturi înalte;
suflarea - metodă mai nouă decât turnarea.

Relația dintre metoda de turnare și metoda de suflare stabilește ”suflarea în formă”.

Aceste vase care s-au fabricat prin aceste metode pot fi lucrate încât aspectul lor să fie frumos - aici principalele procese de fabricație au fost tăierea și polizarea. Decorurile s-au realizat la temperaturi înalte și culorile de email topite au fost desenate și arse pe pasta de sticlă; tot așa se fixau și modelele aurii pe suprafața sticlei.

Scopul așa-obținutelor copii de cristal de la Porumbacu de Sus era să înlocuiască prețioasele obiecte din cristal de Ametist, Eubin, etc.

Porumbacu de Sus a fost unul dintre primele locuri din fostul Imperiu Austro-Ungar care a deschis porțile renașterii italiene. În articolele de la sticlăria din Porumbac se întrevede stilul acelei epoci în plină frumusețe. Varietatea formelor, a paharelor de sticlă și a cănilor de sticlă posedau atunci deplină expresivitate când cana, formată de suflătorul de sticlă, nu era împodobită cu nimic - artistul în acest caz era suflătorul de sticlă. Mâna lui da obiectului, prin învârtire, întoarcere, ridicare, coborâre, forma finală, căci unicul mijloc artistic era redarea formei. Multe influențe străine au fost folosite de maiștrii cunoscători ai acestei arte la obținerea produselor de sine stătătoare.

Așa a fost influențată arta sticlăriei la Porumbac prin negustori turci și slavi, care au adus diverse vase din lut, obiecte de metal, bronz și cupru, ca și de sticlele orientale și cobaltul albastru.

Varietatea lucrărilor artistice din suflătoria de sticlă a fost realizată prin ulcioarele opale suflate în sec. al XVIII-lea care sunt străpunse de o fâșie roșie sau albastră, care de asemenea erau inscripționate. Toarta cănilor era sudată, așa cum au fost și modelele care erau înainte pe suprafața cănilor. Aceste ulcioare corespund în formă, ulcioarelor de lut populare și formează o grupă prețioasă a sticlelor transilvănene din sec. al XVII-lea și al XVIII-lea.

Sticlele de marmură sunt amintite în tratatele venețiene în sec. XV. Procesul de înmărmurare poate fi realizat prin amestecarea masei de sticlă colorată sau prin presarea firelor de sticlă colorată în partea superioară a ulciorului. Acest mod de decor se repetă de atâtea ori și la sticlele necolorate suflate în formă de pocal sau la obișnuitele ulcioare mici sau mari.

Astfel de ulcioare mici, îndeosebi în sticlă albă, albastră sau verde a fost obținută prin suflare a masei de sticlă incandenscentă în forme rezistente la temperatură ridicată. Înfrumusețarea a fost realizată și prin metode de basorelief care s-au păstrat până astăzi pe pereții acestor ulcioare, deoarece forma a fost prevăzută cu ornamente plastice.

Este adevărat că în decursul timpului ne-au rămas din aceste obiecte de sticlă prețioasă numai o mică parte în muzee și culegeri. Totuși ne scoate în evidență, chiar și în această mică cantitate, măiestria rustică și ocupația vechilor miștri sticlari din Porumbacu de Sus.

La jumătatea sec. al XIX-lea Glăjeria a ars și a fost construită pe malul Porumbăcelului, pe locul numit și astăzi - la Glăjerie.

Construcția a fost făcută din piatră și acoperită cu țiglă. Din cauza condițiilor grele de muncă, a zilelor de muncă prea lungi, a salariilor extrem de mici, precum și a tratamentului nemilos la care erau supuși, muncitorii din manufacturi și-au exprimat nemulțumirea ori de câte ori aveau prilejul. Între anii 1808 și 1820, lucrătorii de la mai multe manufacturi de sticlă (Porumbacu de Sus, Arpaș, Zalău, Bicsad) au cerut de repetate ori majorarea salariilor.

Găjăria de la Porumbacu de Sus a funcționat până în anul 1904. Ziduri de piatră, năruite, reamintesc viața Glăjeriei de odinioară.

Dacă sticlăriile vechi au dispărut (acele Officina Vitrearia) în schimb la Avrig, arta aceasta continuă până astăzi ajungând în sec. al XIX-lea datorită meșterilor aduși din Boemia și Moravia, la o mare dezvoltare, înființându-se și o cooperativă de producție „Gh. Lazăr”.

Fabrica de sticlă din Avrig a luat ființă în 1878, fiind înființată de Emil Porsche care a fost în trecut arendașul fabricii de sticlă din Cârțișoara.

Prin războiul vamal, 1886 - 1891, fabrica se deschide ca filială a fabricii de sticlă din Porumbacu de Sus.

Cooperativa „Gheorghe Lazăr” pentru industria și desfacerea sticlei Avrig a luat ființă în 1936. Ea a preluat vechea fabrică de sticlă a fraților Fleissig din Avrig. Membrii cooperativei erau mai mulți locuitori din Avrig și un grup de oameni politici din Sibiu. Vechii proprietari evrei ajunseseră în imposibilitate de plată. Noii proprietari au fost români. Fabrica a lucrat către finele anului 1936 cu 53 de sticlari specializați dintre care 45 șvabi și 8 români, 4 funcționari de birou - toți străini - și vreo 90 lucrători specializați. Numărul total al personalului a variat între 120-140 persoane. Capacitatea maximă de producție în 1938 a fost de 60 de vagoane anual. Desfacerea sticlei se făcea în diferite părți ale țării. Cooperativa a funcționat până când a fost naționalizată (11 Iunie 1948). Ultima fabrică de sticlă din România, cea de la Avrig, a fost închisă în anul 2020.