Covoarele Bărăganului

Explozia demografică din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea - cea care a inclus curente de populație dinspre ambii versanți ai Carpaților Meridionali, dreapta Dunării și Moldova, dirijate spre Bărăgan - conturează o „regiune societală compusă” (în sensul propus de Howard Odum - o regiune care nu este legată de limitele și situarea sa geografică, ci de cultura sa, cu un grad relativ de omogenitate), așadar - un areal de contact, suprapunere și model cultural. Fenomenul, sesizabil în întreaga cultură populară a satelor din câmpie, înregistrează răsfrângeri și în domeniul creației artistice.

Astfel, există corespondențe între funcționalitatea utilitar-pragmatică și spiritual-estetică a unor ștergare „îngenate” sau așternuturi de pat (chiar și scoarțe - cele cu ornamente dispuse în compartimente) din Ialomița și Transilvania. Faptul este explicabil prin existența unui coridor cultural provocat de oierii trecători (transhumanța) sau căruțași: Bihor, Alba, Mărginimea Sibiului, Făgăraș, Bran, Săcele - spre Câmpia Bărăganului și Dobrogea, de-a lungul căruia surprindem asemănări firești între multe dintre aspectele de cultură populară: instrumentar ocupațional, folclor muzical sau coregrafic, țesături de casă, etc.

INFLUENȚE ORIENTALE

Dunărea de Jos răsăriteană - deci și Bărăganul - a cunoscut anterior veacului XIX contacte spirituale chiar cu arii de civilizații îndepărtate. De pildă, Pomul Vieții stilizat pe „icoanele” unui covor și flancat de personaje antropomorfe sugerează legături cu arta islamică a sec. XV-XVIII. Prin alte piese (cele cu câmpul împărțit în „pătăci”), ajungem la surprinzătoare analogii cu arta precolumbiană.

TEHNICĂ

Majoritatea covoarelor țărănești (scoarțe) au fost țesute în 2 ițe (rar în 4), cu urzeală din bumbac sau lână și cu bătaia (băteala) din lână. La Muzeul Județean Ialomița se află o splendidă colecție, exemplarele provenind îndeosebi din satele de moșneni de pe Valea Ialomiței sau din cele de ohabnici dinspre Dunăre și Baltă.

COMPOZIȚIE

Ne aflăm în adevăratele ateliere de creație cu lucrări admirabil stilizate, cu surprinzătoare efecte de op-art, cu combinații de galben, roșu, verde, albastru și alb, care, incluzând analogii și contraste, se dovedesc adecvate pentru tratamentul decorativ și pentru planurile largi de culoare.

Compozițiile sunt în general deschise (doar câteva scoarțe sunt în chenare), reluând ritmic un modul (vargă alcasă - vargă mută), ceea ce corespunde psihologiei și culturii oamenilor de la câmpie, naturii specifice (în sensul în care se poate vorbi de o relație a oamenilor cu natura).

COLORIT

Scoarțele din lână din Câmpia Bărăganului oglindesc preferința locuitorilor pentru culoarea galben. Poate că este vorba de înclinația metafizică a omului de la câmpie. S-a mai spus că în tratamentul plastic, galbenul este o piatră de încercare, că pentru a opera cu această culoare îți trebuie har și îndestulătoare experiență.

Asocierea, prin analogie sau contrast, a celorlalte culori subliniază relația enunțată (performeri - „fructele pământului”) și întăresc observația pictorului Manet care constată ca în natură există, înainte de toate, culori și arii de culoare.

Covoarele Bărăganului țesute „sub raze de soare” (colind de la Borcea), amintesc de o frază dintr-o mitologie subiectivă: „Nimic nu-i mai firesc acum decât dragostea ce-o datorăm câmpiei”.

---

Bibliografie: Revista Ialomita, Studii și cercetări de arheologie, istorie, etnografie și muzeologie, IV, 2003-2004, R. Ciucă.

Fotografii: Scoarțe în Bărăgan