Portul popular femeiesc din zona Olt (II)

Sus: Cămașă încrețită la gât, com. Vulturești; Jos: Cămașă încrețită la gât, cusută cu arnici, mărgele și paiete (de sărbătoare), com. Scornicești-Teiuș.

II. CĂMAȘA

Cămașa este o piesă definitorie pentru costumul femeiesc. Croiul ei atestă vechimea portului, deoarece piese similare erau purtate de dacii reprezentați pe Columna lui Traian din Roma și pe metopele Monumentului Triumfal de la Adamclisi.

Tipurile de cămașă femiească purtată în zona Olt sunt, din punct de vedere al croiului, identice cu cele întâlnite și în zona Slatina și Câmpia Romanațiului, constituind un element de unitate pe tot teritoriul zonei.

CĂMAȘA DREAPTĂ (BĂTRÂNEASCĂ)

a. CROI

Cămașa dreaptă are un croi simplu, cu pieptul și spatele realizate dintr-o singură bucată de pânză, fără cusătură pe umăr. Gura cămășii se decupează la mijlocul pânzei în dreptul îndoiturii de pe umăr. Tot la umeri se prind mânecile croite dintr-o foaie și jumătate de pânză. De o parte și de alta a „trupului cămășii”, de sub mânecă, se introduce câte un clin cu vârful ascuțit pentru a-i da lărgime. Un pătrat cu latura de 3-4 cm, denumit „broșchiță”, este montat sub braț pentru a permite mișcarea. Mâneca rămâne largă, fără manșetă.

b. ORNAMENTICA

Ornamentele cămășii drepte sunt dispuse pe umăr, la gură și pe guler, în jurul gâtului, pe marginea mânecilor și a poalelor, având forma unor mici modele cusute cu ață policromă „în muscă” sau a șabacelor cusute cu alb. Cheițele cu ajutorul cărora sunt îmbinate foile componente formează deasemenea un decor discret.

Cămașa dreaptă a fost purtată mai ales de către femeile vârstnice, în zilele de lucru.

2. CĂMAȘA CU PLATCĂ

a. CROI

„Cămașa cu platcă” constituie o variantă mai recentă a cămășii bătrânești. Aceasta era croită din foi drepte cu tăietură pe umeri, peste care se adăuga platca.

b. ORNAMENTICA

Un încreț format sub platcă, denumit „fagure” sau „ciocul raței” constituie, alături de decorul obișnuit grupat pe platcă, guler, gura cămășii, marginea mânecii și a poalelor, un element ornamental specific.

Notă: Cămașa dreaptă și cămașa cu platcă sunt croite împreună cu poalele - clinii laterali de formă triunghiulară se lățesc în partea de jos pentru a da lărgime cămășii.

Detaliu de ornament la o cămașă încrețită la gât, Scornicești - Suica.

3. CĂMAȘA ÎNCREȚITĂ LA GÂT

a. CROI

Asemenea cămășii reprezentate pe Monumentul de la Adamclisi, se compune din mai multe părți: - pieptul, din două lățimi de pânză;

- spatele, dintr-o lățime de pânză;

- mâneca, dintr-o lățime și jumătate de pânză;

- gulerul;

- boșchița;

- manșetele.

Detalii de cămăși cusute în punct românesc

Croiul mânecii se caracterizează prin adăugarea unui dreptunghi de pânză la partea superioară, pe care se coase apoi altița.

Părțile componente ale „ciupagului” (ia propriu-zisă), se încrețesc laolaltă și se fixează

printr-o bentiță care formează „gulerul”.

Piesele mai vechi au poalele cusute de ie, croite din câte o foaie întreagă pentru față și

spate, plus câte 2 clini laterali cu ornamente armonizate celor de la ciupag.

b. ORNAMENTICA

Ornamentele sunt dispuse în formă de râuri drepte sau oblice pe piept și pe spate, sau în

motive izolate la „cămășile stropite”. La mânecă, ornamentele se grupează pe

umăr, formând un model compact de altiță, dedesubtul căreia se află încrețul și râurii.

Un decor discret apare la guler, gura cămășii și pe marginea mânecilor sau a manșetei.

La exemplarele mai vechi, decorul cusut se desfășoară împrejurul poalelor și se ridică în

părți până la o înălțime de 25-30 cm, pentru a se vedea de sub zăvelci.

Cămașa încrețită la gât, atestată de documentele litice din perioada iliro-traco-dacă, s-a purtat fără excepție în toate satele județului și a supraviețuit cu mici modificări până în recent, devenind astfel un document de continuitate și unitate a poporului nostru.

Cămașă cusută în „punct bătrânesc”

3. CĂMAȘA CU PETECE

a. CROI

Cămașa cu petece, folosită de femeile bătrâne la costumul de muncă, este o variantă a

cămășii încrețite la gât, deosebindu-se de aceasta numai prin existența unui „petec” - bucată de pânză lată de 5-6 cm - mai mic decât cel pentru altiță, montată la partea superioară a mânecii. La încheietura mânecii, mâneca rămâne largă ori se încrețește, formând un volan numit „filfan”.

b. ORNAMENTICA

Decorul este dispus pe aceleași câmpuri ornamentale ca și la cămașa încrețită.

Poalele se continuă cu ciupagul, chiar dacă există o tăietură în talie, iar decorul lor se

armonizează cu partea superioară.

Cămășile din zona Olt pot fi clasificate și după tehnicile de decorare care le-au dat și numele. Astfel, întâlnim:

- „Cămașa aleasă în râzboi” sau „cămașă aleasă în ițe”, cu modelul realizat într-o singură culoare - de obicei bleumarin. Ea poate fi croită drept sau încrețită la gât.

- „Cămașa cusută în punct românesc” sau „cămasă cusută cu muscă” în culorile bleumarin, negru, roșu, portocaliu; poate avea oricare din croiurile specifice județului.

- „Cămașa cu tighel și fir”, lucrată în tehnicile „înaintea acului” și „peste ac”, se identifică în general cu cămașa dreaptă sau cu platcă.

Cheiță executată cu croșeta

O clasificare a cămășilor femeiești din zona Olt se poate face și după locul pe care îl ocupă motivele decorative în cadrul ansamblului ornamental. Privită din acest punct de vedere, cea mai răspândită este cămașa „cu altiță”, la care mâneca se compune din 2 sau 3 fâșii de pânză, formând altița și mâneca propriu-zisă. Broderiile mânecii de la care derivă și numele cămășii sunt dispuse în 3 registre bine distincte:

- o bandă de lățimi variabile așezată orizontal pe umăr, numită altiță, brodată cu mătase sau arnici în diferite nuanțe;

- o bandă cu broderie monocromă așezată imediat sub altiță, puțin mai îngustă decât aceasta;

- mai multe șiruri de broderie, dispuse vertical sau oblic, numite rânduri;

- gama ornamentală este predominant geometrică, dar nu lipsesc nici motivele vegetale stilizate.

Cămașa cu motivele de pe mânecă dispuse compact, formând o „blană”, este de obicei aleasă în război. Motivele dispuse în rânduri verticale sau așezate unele lângă altele acoperă partea de deasupra mânecii în întregime, de la umăr până la „brățară” (bentița de la încheietura mâinii). Trei șiruri de rânduri dispuse pe pieptul cămășii și 2 pe spate completează decorul.

”Foile” cămășii sunt îmbinate cu ajutorul cheițelor, constituind și ele un decor, în același timp.

Acest tip de cămașă, foarte răspândită în zona Olt, este uneori lucrată din pânză țesută în 4 ițe și cusută în punct românesc cu motive geometrice: „șerpișori” și „ochiuri”. Culorile predominante au fost bleumarin, negru, roșu, verde și fir (fir subțire metalic, auriu sau argintiu).

Cheiță executată cu croșeta și „tighel” cusut

La sfârșitul sec. al XIX-lea s-au purtat în nordul zonei Olt cămăși cusute cu mărgele multicolore. În comunele Vulturești, Vitomirești, Cungrea, Scornicești, conturul motivului era executat cu arnici negru, cusut în tighel sau punct românesc. Mijlocul modelului este umplut cu mărgele policrome în tonuri de bleu, bleumarin, roz, mov deschis, alb și completat cu „fluturi” - paiete argintii sau aurii.

”Fluturii” folosiți în ornamentarea cămășilor de sărbătoare și a zăvelcilor au avut o largă și veche întrebuințare, așa cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Diicu Buicescu din Buicești la jumătatea secolului al XVIII-lea, lui Mihail - marele județ al Cetății Brașovului, prin care cerea să i se trimită între alte produse, în locul lânei vândute acestuia, și „fluturi de ii”.

- „Cămașa în cosoaie”, cusută cu negru în „ciocănele” sau cu panglici aplicate, de tipul celei din Mărginimea Sibiului, este mai târzie și a fost preluată prin intermediul satelor ungurenești din Vâlcea.

Cămășile mai noi din perioada interbelică sunt croite separat, fiind compuse din ie și poale încrețite pe un brăcinar (șiret, sfoară) în talie. Poalele sunt croite din 2 lățimi de pânză pentru față și spate, plus 4 clini. Pe marginea de jos sunt cusute motive decorative, iar la unele exemplare întâlnim și o terminație executată cu croșeta.

Lungimea cămășilor, indiferent dacă aveau poalele dintr-o bucată sau adăugate, era în funcție de vârstă, dar nu se ridicau niciodată mai mult de 20 cm deasupra gleznelor.