Portul popular femeiesc din zona Olt (I)

Femeie cu maramă, com. Poboru-Cornățel

La fel ca în celelalte părți ale țării, este adaptat în funcție de vârstă, prezentând schimbări marcante ale etapelor vieții femeii - copilărie, căsătorie, creșterea copiilor, bătrânețea.

I. PIEPTĂNĂTURI ȘI GĂTEALA CAPULUI

Privite în ansamblu, pieptănăturile și găteala capului simbolizau dorința femeii de a se distinge, de a marca un anumit eveniment, apartenență la un grup, etc. De asemenea, și aceste aspecte au fost raportate la vârstă, starea civilă și starea socială.

1. PIEPTĂNĂTURI

a. 0-8 ani

Până la vârsta de 8 ani, fetele purtau părul lung, pieptănat peste cap și împletit în 2 codițe legate la capete cu fire de lână colorate sau panglicuțe denumite „pleteri”.

Cozile erau lăsate libere pe spate sau strânse la ceafă.

b. 8-12 ani

Se menținea pieptănătura cu 2 cozi purtate liber pe spate, dar acestea erau legate cu panglici colorate, late de 1,50 - 2 cm.

c. 13-16 ani

Către vârsta de 14-16 ani, când fetele începeau să „iasă la horă”, pentru zile de sărbătoare, părul din față se strângea „de cu seară” în codițe mărunte care se desfăceau apoi, pentru a obține șuvițe ondulate denumite „,melcișori”, care erau apoi aranjate frumos pe frunte. La spate, părul rămânea strâns în 2 cozi.

Notă: Panglicile colorate, florile și cozile împletite erau semne ale virginității.

d. Căsătoria (după vârsta de 16 ani)

Căsătoria era considerată în toate satele oltenești ca fiind cel mai important eveniment din viață. În consecință, momentul căsătoriei era marcat și prin schimbarea radicală a pieptănăturii.

După ceremonia căsătoriei, nașa pieptăna părul miresei peste cap, îl împletea într-o coadă formând pe ceafă un coc prins „în crăcăni” (ace) din metal, iar acolo unde cocul era prea mic, se adăuga o coadă falsă din păr sau din lână, denumită „nadă”.

2. GĂTEALA CAPULUI

a. FETELE (până la căsătorie)

Fetele purtau în general capul descoperit. În zilele reci sau la muncă, acestea purtau, în

toate satele județului, tulpan alb (o basma triunghiulară împodobită pe latura lungă cu

șabac (broderie făcută cu fir alb) și dantelă croșetată, iar pe celelalte laturi doar cu dantelă). Tulpanul era legat de

către fete în diferite feluri, în funcție de vârstă și de moment:

- „înodat pe sub barbă”;

- „pe sub coc”/„turcește” (cu capetele aduse la spate și înnodate pe sub cozi).

b. NEVESTELE (la căsătorie și după)

LEGATUL MIRESEI

În cadrul ceremonialului nunții, „legatul miresei” constituia un moment important, cu valoare simbolică, marcând trecerea fetei în categoria femeilor măritate.

După schimbarea pieptănăturii, nașa acoperea capul femeii cu un tulpan alb denumit

„cârpă” sau „spărtură de batistă”, cu un decor bogat de șabace și dantelă. Tulpanul

așezat peste cocul bogat nu avea numai rolul de a acoperi părul, ci și acela de a îmbogăți ținuta femeii, conferind o notă de eleganță.

În zilele de lucru, femeia purta numai tulpanul, peste care se așeza la ocazii ceremoniale sau în zile de sărbătoare „cârpa” dreptunghiulară de in, bumbac sau

borangic.

Femeile tinere până la 35-40 de ani legau tulpanul „îndulbenit” sau „peste cap”, cu

capetele petrecute la spate pe sub coc și legate apoi pe creștet, cu o fundă. Cele două

capete erau lăsate să cadă liber la spate.

Femeie cu maramă, com. Poboru

c. BĂTRÂNELE (după vârsta de 35-40 de ani)

După această vârstă, femeile purtau „batistă întreagă” (o basma albă de pânză cu

dantelă croșetată pe toate laturile care se lega „peste coc”, adică petrecută mai întâi

pe sub barbă cu capetele aduse deasupra cocului și înnodată cu o mică fundă).

Femeile cu vârstele cuprinse între 40-50 de ani purtau „cârpa” de sărbătoare de

deasupra tulpanului înfășurată în jurul gâtului, cu un capăt lăsat pe spate și unul pe piept.

Bâtrânele ce depășeau vârsta de 50 de ani purtau „cârpe” de sărbătoare din in sau bumbac pe care le înfășurau în jurul gâtului.

Iarna, peste cârpă se purta o broboadă (basma) de formă pătrată, confecționată din lânică procurată

din comerț sau din lână toarsă în casă, cu ciucuri pe margine.

Mireasă cu „fes”, maramă și lăițar pe frunte, com. Vitomirești.

„CÂRPA” DE SĂRBĂTOARE

Cârpele lucrate până la primul război mondial erau țesute în casă în 2 ițe, din in sau bumbac, de formă dreptunghiulară, late de 50-60 cm, și lungi de 1,50 cm., cu vergi (dungi) înguste la cele două capete, realizate cu fire mai groase din același material.

Cârpele de borangic, denumite foarte rar „marame”, iar în Câmpia Romanațiului „fișiu”, sunt piese de dată mai recentă, introduse în port pe la începutul sec. al XX-lea ca urmare a dezvoltării sericiculturii în județ. Ele erau țesute în 2 ițe cu șabace și alesături (cusături, modele) la cele două capete, sau acoperite în întregime cu ornamente. Culorile cârpelor din borangic sunt alb sau gălbui, cu excepția celor de pe Valea Oltețului, unde întâlnim ca excepție și cârpa de culoare „bleumarin”, denumită „maramă scrobită”.

În ornamentarea cârpelor din borangic se folosea de obicei un fir mai gros, rămas de la dulapul de tras (roată pentru trasul borangicului). Decorul executat în tehnica alesăturii cu speteaza sau printre fire, se compune din motive geometrice, stilizări de păsări, vase cu flori și motive vegetale.

Valoarea decorativă a cârpei de borangic și caracterul ceremonial a contribuit la transformarea ei într-un simbol al marilor evenimente, fiind dată în dar soacrei, nașei, mirelui și rudelor apropiate, cu ocazia nunții. În unele sate, cârpa purtată la

nuntă era păstrată cu grijă pe tot parcursul vieții, pentru a fi folosită apoi la înmormântare.

Sus: bătrână cu basma neagră, com. Curtișoara; Jos: femeie cu maramă, com. Donești

Tulpan cu șabac și alesături

Detaliu de maramă cu alesătură peste fire

---

Bibliografie: G. Stoica, R. Ilie - „Portul popular din județul Olt”, Comitetul județean de cultură și educație socialistă OLT, 1981.

Ilustratii de Elena Dinulescu, din albumul „Portul popular românesc” de A. E. Cantemir, Editura Meridiane, 1971.