Portul femeiesc din Țara Hațegului (I)

Portul popular din Țara Hațegului este caracterizat de vechime și simplicitate. Îmbrăcămintea oamenilor din zonă s-a adaptat în primul rând nevoilor și vremii aspre de la munte, spre deosebire de exuberanța portului bănățean și bogăția cromatică a portului pădurencelor din apropiere.

Portul hațegan nu este unitar, ci prezintă numeroase variante locale. Uneori, câteva grupări de sate aveau același stil de port, iar alteori, acesta diferea chiar de la sat la sat, clasificându-se, precum se întâmplă în toate regiunile țării, după statut social, vârstă și sex. Bogăția variantelor a fost observată mai ales la portul femeiesc, mai precis la găteala capului.

Datorită vechimii și originalității sale, portul hațegan a fost remarcat timpuriu. Imagini ale acestui port ni s-au păstrat încă de la începutul sec. al XVIII-lea și evoluția lor poate fi trasată până la sfârșitul sec. al XIX-lea. Aceste reprezentări, deși pe alocuri redate sumar și nu perfect fidel, dovedesc totuși vechimea și continuitatea pieselor tipice acestui ținut.

Până acum s-au putut deosebi opt variante locale ale portului. Dintre acestea se remarcă, prin marea lor răspândire, pieptănătura cu coarne a femeilor, care a cuprins, cu excepția zonelor marginale de la est și vest, aproape întregul bazin al Hațegului.

Spre nord de Hațeg, de la cele două râuri Silvașe, începe o nouă regiune a portului, înrudit și cu portul satelor de pe Valea Cernei, și cu cel nemeșesc (denumirea dată în Transilvania în Evul Mediu pentru nobilii mici și mijlocii) - care ocupă un loc aparte, deși nu se înscrie într-o zonă unitară.

De la Subcetate spre nord, pe valea inferioară a Streiului, întâlnim 3 zone ale portului:

1. De la N-V (Ocolișul Mare, Ruși, Măceu);

2. De la răsărit (Vîlcelele-Boșorod);

3. De la N (Strei-Săcel, Strei-Sîngiorzi, Ohaba-Strei, etc.).

Spre sud, în satele din bazinelul de la Pui, găsim un port cu note proprii, îndepsebi în ceea ce privește găteala capului la femei: găteala de dăloji, cu o notă destul de deosebită de cea cu coarne, aceasta fiind dezvoltată pe lățime, din bazinul Hațegului. Portul din bazinul de la Pui, cu ajutorul emigrării locuitorilor, a pătruns și dincolo de trecătoarea de la Merișor, chiar în bazinul de la Petroșani.

Între porturile acestor două zone principale - cel din bazinul de la Pui (cu dăloj) și cel din bazinul de la Hațeg (cu coarne), se află o zonă de tranziție. Mai avem încă două zone marginale: cea de la răsărit, reprezentată de portul din Luncani, sat împrăștiat pe podișul Munților Sebeșului, și cea de la apus, marcată de linia satelor Grădiște și Poieni, puternic influențată de portul bănățean.

Odată cu lichidarea separației regionale, caracteristică feudalismului, portul popular din această zonă a pierdut mult din înfățișarea sa originală, de odinioară. Astfel, diferențierile mai evidente au început să se atenueze, iar limitele regiunilor să se șteargă, făcând loc porului nou, care - deși inițial păstrează unele trăsături marcante ale porului original - tinde spre omogenitate și modernizare. Cele mai drastice modificări le-a suferit chiar pieptănătura femeilor, care dădea nota specifică portului, și apoi încălțămintea: opincile au fost înlocuite, mai ales la generațiile tinere, cu bocanci și pantofi.

PORTUL FEMEIESC DIN BAZINUL HAȚEGULUI

După întâiul război mondial, a început să fie părăsită atât originala găteală a capului, numită cu coarne, cât și propoada lungă, ce învăluia aproape în întregime capul și atârna pe spate. Coafura aceasta a dispărut mai întâi din comunele din centrul bazinului, iar apoi treptat din comunele din colțul nord-vestic, ultimele rămânând comunele mai izolate, ca Lunca Cernii de Sus și de Jos, și în Meria, unde s-a păstrat până după primul război mondial.

Bazinul Hațegului este delimitat în două de către linia șoselei și calea ferată - jumătatea de nord și cea de sud.

În jumătatea de nord remarcăm două subzone mai restrânse - cea din regiunea de șes, reprezentată de trei dintre comunele ei: Peșteana, Hătăjel și Tuștea; și cea din zona muntoasă din nord-vest a regiunii, reprezentată de comunele Răchitova, Lunca Cernii și Meria. În linii mari, portul este același, remarcându-se în special la portul catrințelor și la motivele ornamentale.

1. GĂTEALA CAPULUI

După ce se pieptăna, femeia își despărțea părul în două, cu cărare pe mijloc, cu andreaua - un ac mare, de obicei din aramă, lat și încovoiat. Pe fiecare latură își răsucea părul în șuvițe subțiri - din câte două făcea de obicei 6-10 șuvițe - la cele cu părul mai des se ajungea chiar și la 20 de șuvițe - pe care apoi, așezându-le una lângă alta pe tâmplă, le trecea pe sub urechi, în așa fel încât să rămână vizibile, și le împletea apoi în două ciși (chici). Așezat apoi în dosul capului, deasupra cefii, conciu sau conșiu, făcut din sârmă în formă de coarne și țesut între sârme cu ață de lână. Învăluind capetele cișilor deasupra conșiului, se prindea o ciapță (șiapță) făcută din pânză albă, cu o cusătură lată în partea de jos. De sărbători și la anumite împrejurări importante, peste conșiu se învăluia o propoadă lungă din pânză albă. În zilele de lucru se învăluia cu o cârpă cumpărată, de la boltă (din comerț).

Fetele tinere își purtau părul, ca și cele mai multe locuri din Transilvania, împletit în două cozi, tice, una din părul de pe creștetul capului, petrecută, și aici, sub urechea dreaptă și legată cu capătul ei de a doua tică, făcută din părul de pe ceafă, și care atârna pe spate.

În zilele de lucru, femeile își învăluiau capul cu cârpa, iar în zilele de sărbătoare purtau broboada, aceasta fiind o piesă ceremonială.

2. CĂMAȘA

Cămașa femeiască (inia) era lungă până la glezne, și avea două părți cusute împreună : partea de sus, până la brâu, numită ciupag (Peșteana) și șupag (Tuștea), iar partea de jos - poale.

Ciupagul are trei părți principale: gulerul, brățara și gura la inie, iar partea de mijloc, care acoperă pieptul, e numită foi (Tuștea).

La guler, brățară și gură, inia este împodobită cu pui de arnici (bumbac nerăsucit, cumpărat din comerț) de culoare nagră și vânătă. Brățara este partea din față de sub guler, unde se află o crețură, adică o încrețitură mai bogată în cusături cu motive; tehnica de a coase pui în fața cămășii, pe muchia încrețiturilor, a fost răspândită în Ardeal.

Mânecile iniei aveau trei părți:

1. mâneca propriu-zisă

2. manșeta îngustă și strânsă în partea de jos, numită pumnași

3. partea de jos, care se deschide ca o pâlnie, numită fodori.

Puii (motivele de pe mâneca cămășii), sunt aplicați în 3 feluri:

1. puii păstă umere - o bandă îngustă de motive cusute de-a curmezișul mânecii peste umeri (cea mai veche formă, ca și puii peste cot la pădurence);

2. tablă - un singur rând de motive mai late de-a lungul mânecii;

3. în rânduri - formate din două sau mai multe rânduri mai înguste, cusute vertical de-a lungul mânecii.

Culorile folosite în genere la motivele mânecii și cămășii sunt: negru, negru cu alb și negru cu vânăt (Tuștea).

3. FUSTA

În această zonă se purta cătrința, peste poale, înainte și înapoi (pereche). Iarna, cătrința era de lână, iar vara din urzăluță (bumbac răsucit folosit la război drept urzeală) neagră, arnici (bumbac nerăsucit, folosit ca băteală) și rugiță (bumbac sucit, de diferite culori) adăugată în băteală, uneori. Bumbacul era cumpărat din comerț.

Cătrința de iarnă și mai ales cătrințoiu (catrința dindărăt) erau făcute complet din lână de culoare închisă, toarsă acasă. La anumite intervale se țeseau în băteală rugiță de culoare roșie, albă și neagră, pentru a da cătrințoiului un colorit mai variat. În zilele mai friguroase de iarnă se purtau cătrințoaiele și în față.

Mai demult se purta și opregul cu fire (ca în Banat) mai ales în cele trei sate din colțul nord-vestic al Țării Hațegului: Răchitova, Lunca Cernii și Meria.

4. BRÂUL

Femeia se încingea la mijloc cu brâu negru și lat de lână, iar pe deasupra un alt brâu mai îngust și mai colorat (brășire).

5. ÎNCĂLȚĂMINTEA

Peste picior se trăgeau cioareci albi de lână (iarna) și peste ei colțuni pistriți. Ca și încălțăminte se foloseau opincile cu obiele (curele), iar mai târziu păpuși (pantofi) și șizme (cizme), doar duminicile. Vara, mai ales la lucru, femeile stăteau desculțe.

Cioarecii și colțunii se purtau în cizme, iar la păpuci (pantofi) se luau șirimfi (ciorapi).

6. Pieptarul

Peste ciupagul inei de port (ia de toate zilele) se purta pieptari înfundat, iar de sărbători pieptariul crepat, adică deschis în față. Aceste două tipuri de pieptare erau făcute din lână de oaie și se întâlneau pe tot cuprinsul Țării Hațegului.

7. HAINE GROASE

Atât femeile cât și bărbații aveau două piese de îmbrăcăminte din lână mai groasă, pe care le îmbrăcau peste cele de pânză, când era ger mare: laibărul (scurtă) și șuba (lungă).

Laibărul muieresc era tot la fel de scurt ca și pieptarul, adică până la șolduri. Era croit din lână groasă numită șubi și avea mâneci răsfrânte în partea inferioară. Era împodobit pe la guler și margini cu găitane (fire din lână răsucite în formă de sfoară groasă) de diferite culori, numite bârnași. Ca și în Ținutul Pădurenilor, numărul și culoarea bârnașilor diferă după vârstă: bârnași tineresc și bârnași bătrânesc (de obicei după vârsta de 30-40 de ani).

Bârnașii tinerești sunt pistriți. Laibărul era împodobit pe la marginea gulerului, la guler și la mâneci. Adesea, acest sistem de decorare se deosebea de la sat la sat. De pildă, la Peșteana, ordinea în care erau așezați bârnașii tinerești, de la marginea dinafară spre interiorul stofei, era: roșu cu vânăt, viorint (violet) cu verde, roșu cu vânăt. În Tuștea, laibărul tineresc avea bârnași: vânătoni (vânăt închis), roibă (brun, ruginiu închis), verde și cot cu negru (bârnași negru așezat în line ondulată cu cotituri).

La laibărul bătrânesc, ordinea era următoarea: negru roibat (ruginiu), negru.

Șuba înfundată este piesa cea mai veche și mai originală a portului femeiesc de pretutindeni. Ea era croită din șubă de lână groasă și constituia îmbrăcămintea femeilor mai în vârstă, pentru iernile geroase. Aceasta se trăgea peste cap și, pentru ca frigul să nu aibă pe unde pătrunde, era lungă până la glezne. Partea de sus seamănă cu un laibăr femeiesc dar înfundat, cu poale lungi și largi, cu cute adunate în față, ceea ce conferea feminitate. La mijlocul șubei se încingea brâul din păr negru, împletit cu bețe. Peste el se închingea o brășire, țesută la război, a cărei băteală era bătută cu speciaza (speteaza) din lemn.

Astfel de eșarfe împletite s-au găsit și la egipteni, în Caucaz și Algeria. Împletitul cu bețe a fost un fel de etapă arhaică ce a precedat țesutul.

Și la șuba înfundată s-a observat aceeași diferențiere după vârstă când vine vorba de aplicarea bârnașilor la marginile gulerului, gurii șubii și mânecilor.

1. La Peșteana, pentru femeile mai tinere, coloritul bârnașilor a fost: negru, roșu, verde, roșu și vânăt; Pentru femeile cu vârsta de peste 40 de ani: negru, roibat, negru.

Pentru poale se foloseau bârnași alb și negru.

2. În Tuștea, șuba înfundată a femeilor mai tinere era împodobită la guler, gură și marginea de jos a mânecii cu brășire țesută la război și cu coturi (cotituri) negre, iar jos la poale cu bârnași negri și vineți, amestecați cu roibă. Deasupra, și aici aveau cot negru. Femeile mai în vârstă aveau șuba împodobită la guler, gură și mânecă cu bârnași negru și roibă, iar la poale cu negru și alb, fără bârnași cu cotituri.

În nord-vestul Hațegului, în satele cele mai izolate - Răchitova, Mesteacăn, Lunca Cernii și Meria - și unde pieptănătura cu coarne s-a păstrat până târziu, portul avea câteva note distinctive:

1. Conciul cu coarne al femeilor nu a atins nicăieri altundeva mărimea de aici;

2. Numărul cosițelor, al firelor de păr împletit, putea atinge și 20;

3. Broboada, care învelea capul, era din pânză de casă, sau dintr-un material mai fin, cumpărat din comerț - jolj (Răchitova);

4. În privința aplicării motivelor pe mâneca cămășii: femeile tinere aveau pui peste cot și tablă, iar cele mai în vârstă pui peste umăr;

5. Opregul roibat, cu fire de culoare brună-ruginie, se purta îndărăt, mai ales vara. La Meria s-a purtat doar opregul roibat în spate. Aici, când femeia pleca undeva, punea opregul și în față (ca în Banat);

6. Cătrința de pânză albă, ce avea, în partea de jos, un rând de pui (motive țesute cu culori).

7. Peste inie se purta uneori și lăibăruțul (făcut din pănură de lână) și șubă ca a pădurencelor, sau pieptar crăpat din blană de oaie și chiar pieptarul înflorat, acoperit pe dea-ntregul cu motive florale din mătase ca în Ținutul Pădurenilor, executate cu măiestrie de către cojocarii din satele de pe valea Bistriței.

8. Iarna, pe ger, în aceste sate se purta și șuba crăpată.

După cum se observă, în această zonă de graniță se găsesc influențe din ținuturile vecine (Banat, Ținutul Pădurenilor), dar se observă, concomitent, și păstrarea mai îndelungată a pieselor arhaice, originale - pieptănătura femiească cu coarne și șuba înfundată s-au purtat aici până în deceniul al treilea și al patrulea al secolului trecut (anii 30 și 40).

În jumătatea situată la sud de linia ferată a bazinului Hațeg, portul era aproape identic cu cel al satelor situate la nord de această linie. Existau însă și mici variațiuni locale, ca de exemplu, decorul mai bogat cu motive de culoare neagră a pumnașilor, învăluitul picioarelor în obiele pe sub șioareșii din pănură groasă de lână în formă de ciorapi ce ajungeau până aproape de genunchi.

Același port (din nou, cu mici variațiuni) se găsește și la Ostrov, Valea Dâljii și, coborând până la Ohaba Sibișel de sub poalele Retezatului, satul cu dube, unde apa cântă și lemnele joacă - aluzie la jocul ciocanelor de lemn ale dubelor mișcate de șuvițele de apă. În aceste dube se așezau șubele din lână ca să se îngroașe pănura. Exemple de variațiuni ar fi: fetele și nevestele aveau, pe mâneca iniei, două rânduri perpendiculare și paralele, bătrânele aveau pui păstă umăr, iar în partea de jos a mânecii, fodori cu pui și cipță, adică dantelă. Culoarea dominantă aici era negrul, atât la femeile tinere, cât și la cele în vârstă, dar se întrebuința și arniciul roșu și vânăt. În unele sate apăreau și puii negri peste umăr, iar cusătura, în formă de cruciulițe culcate, numite pișerău - tehnică și motive răspândite la mai multe localități ale ținutului; Femeile tinere purtau cieptarul (pieptarul) crăpat, bătrânele pe cel înfundat, folosit iarna și de cele tinere.

Iarna s-a purtat și aici laibărul de lână, cu bârnașe ce au variat după localitate. De pildă: la Ostrov cu bârnașe negre, verzi și roșii, iar la Valea Dâljii cu roiban verde împletit cu mogozin și roiban.

La fete, portul celor două chici - una împletită din părul de pe creștetul capului și cealaltă împletită din părul de la ceafă - a fost abandonat cu timpul, rămânând în ultimă instanță doar chica de pe cârcă (spate).

Notă: Portul cu coarne s-a întins, acum aproximativ o sută de ani, de la marginea de nord a bazinului până în satele de sub poalele Retezatului. Clopotiva, Râu de Mori, Valea Dâljii și cele două Ostroave au format marginea de miazăzi a acestui port original și străvechi.

Pe vremuri, această coafură a avut o răspândire mare și la alte popoare, ca de pildă, la croați, la slavii de răsărit și, îndeosebi, la velicorușii din sud. Nicăieri însă portul cu coarne nu prezintă forme mai originale și mai arhaice decât în Țara Hațegului.

PORTUL FEMEIESC DIN VESTUL BAZINULUI HAȚEG

Portul femeiesc cu coarne, pare-se, nu s-a întins și până la marginea de vest a bazinului - Poarta de Fier - care constituie granița acestui ținut. Venind din vest, portul bănățenesc a pătruns prin trecătoarea ce pleacă de la Caransebeș spre Hațeg, până la linia constituită de satele Păucinești, Grădiște și Poieni.

O dovadă că culturile populare ale unor regiuni superioare ca dezvoltare economică, în urma relațiilor de schimb și culturale, au tendința de a se impune peste zona celor inferioare, o constituie faptul că influențele bănățene au pătruns nu numai în colțul de nord-vest al portului cu coarne, până la linia Lunca Cernii - Răchitova, ba chiar și până în inima acestui bazin, la Cârnești.

Nota dominantă ne este dată și aici de către portul femeiesc - trăsăturile lui esențiale sunt asemănătoare celui din Banat: ceapța cusută cu bircă și mărgele ; cămașa cu tablă sau blană și tăieturi (ajur) la mâneci ; opregul cu fire.

Nicăieri arta cusutului nu s-a impus cu piese atât de elaboate și artistice ca aici.

1. GĂTEALA CAPULUI

Femeile așezau un șerc (cerc) din sârmă, înfășurat în pânză albă peste pieptănătură, pe care o acopereau apoi cu ceapță, șeapță (bonetă rotundă împodobită cu motive geometrice în culori vii, uneori și florale, cu aplicații de mărgele).

Femeile tinere au purtat kișkineu cu șocoț (năframe cu ciucuri, în culori vii, roșu-galben).

2. CĂMEȘA

Caracteristica portului femeiesc de aici era tabla sau blana lungă și lată, pe mâneca cămeșii - ca și în Banat și Ținutul Pădurenilor. Aceste table sau blănuri erau asemănătoare unor mici tapiserii aplicate pe mânecile cămășilor femeiești, de o adevărată măiestrie compozițională, redate în culori sobre, în care câteva pete vii dau afectul pietrelor prețioase. Aici însă nu întâlnim influențele orientale ale tablelor bănățenelor din părțile Timișului, cusute în aur și cu tăieturi (ajur).

Motivele compacte și cumpătate au fost armonizate spre a îmbina elementul geomtric cu cel floral.

Poalele sunt și ele de o finețe aparte, cu ciurătură, șurătură - adică ajurul - pătruns și în păturile țărănești, ajungând la o mare dezvoltare în portul din Banat.

3. FUSTA

Caracteristica principală o constituie opregul cu fire, purtat în partea dindărăt și cătrința, nelipsită.

4. HAINE GROASE

Piesa cea mai decorativă a portului femeiesc din această zonă a fost pieptarul de oaie, cusut pe de-a întregul cu pui de bârcă și cu luna în spate. Elementele lui principale sunt: ciutura, sau șutora în formă de floare cu patru petale, roata - o floare în formă de cerc și ochiul boului - în formă de inimă, cu vârful în sus.

Întregul pieptar era acoperit cu elemente florale tipice artei cojocarilor din aceste părți. Doar în spate se lăsa un loc gol în formă de semicerc - luna. Aceste opere de artă s-au răspândit și în Ținutul Pădurenilor.

Iarna se purta o șubă albă, bogat ornamentată cu spirale cu șinor negru, aproape dispărută complet azi.

PORTUL FEMEIESC DIN VESTUL BAZINULUI HAȚEG

1. GĂTEALA CAPULUI

Femeile își fac și aici două tiși, cât mâna de groase, împletite în trei vițe, și împletesc în păr lână neagră învăluită în dârză neagră. Capetele tișilor le strâng la ceafă și peste ele așază ciapță cu mărgele și cu bănuț. Când mergeau la joc, femeile nu se învăluiau. Propoada lungă o purtau numai în zilele de sărbătoare, prinzând-o cu ace de păr și lăsând-o să atârne pe spate până jos. În zilele friguroase și în cele de lucru se învăluiau cu ea.

2.CĂMEȘA

Era croită din 9 coți, lungă până la fluierul piciorului. Mâneca avea și aici blană, lată de-o palmă și lungă de două, cusută în negru pe fond alb cu pui și arnici și numai motivele mai mărunte în roșu, vânăt și verde, menite să învioreze fondul prea sobru. În partea de jos, mâneca era încrețită și se termina, pretutindeni, în fodoare cu cipță (Păucinești). Treptat, motivele geometrice s-au combinat cu cele florale.

Mai demult, pe poale nu se aplicau motive, introducându-se mai târziu poalele cu pui și șipțe.

3. BRÂUL

Se încingea un brâu lat de-o palmă și o brășire deasupra.

4. FUSTA

Peste poale, în partea din dos, se purta opregul cu fire. Partea de sus a opregului este petecul de opreg, țesut la război. În partea dinainte se purta cătrința de lână, țesută la război în 4 ițe, împodobită și ea cu pui. Motivele se țeseau și coseau în verde, băl (bălai), galben și alb.

5. HAINE GROASE

Se îmbrăcau pieptari de piele de oaie crăpat, făcut tot de maistori cojocari în comunele dinspre Caransebeș. Laibărul scurt până la talie, atât de caracteristic portului femeiesc din bazinul Hațegului, se purta aici ceva mai înflorat, cu bârnași la margini. Și aici s-a purtat șuba înfundată, pe timp de iarnă grea, atât la sărbători cât și la zile de lucru (Păucinești).

6. ÎNCĂLȚĂMINTE

Mai demult se încălțau numai opinși și cioareși de lână albă și pestriți: alb - negru. Opincile erau cu gurzui întors - la piciorul stâng spre stânga, iar la cel drept spre dreapta.

Bibliografie: Romulus Vuia