Coliba ciobanilor

În regiunile muntoase, forma cea mai elementară de locuință a fost aceea a colibei ciobanilor, înglobată în cadrul ansamblului pastoral numit stână. Pe lângă colibă, stâna cuprindea și un țarc pentru oi, o strungă (îngrăditură în formă semicirculară unde se mulg oile), un celar (adăpost pentru păstrarea produselor lactate și a instrumentelor) și un comarnic (leasă de nuiele pe patru pari, unde se svântă cașii).

Coliba era o construcție simplă: patru pereți construiți din bârne sau din împletitură de nuiele, pe un schelet de pari și, deasupra, un acoperiș - de obicei în două ape (pante) - care apare din față cu un fronton, făcut dinr-o rețea de căpriori cu lați și stuf sau șindrilă. Încăperile - cu o încăpere, două sau trei - nu au nici tavan, nici vatră, nici cuptor. Focul se făcea fie afară, fie pe o vatră improvizată în mijlocul uneia dintre încăperi. Laptele, fiertura și mămăliga se fierbeau într-o căldare care se agăța cu un lanț sau cu un cârlig de lemn de o grindă a colibei.

Coliba ciobanilor nu prezenta niciun detaliu artistic, ci era construită exclusiv într-un mod practic.

Acest tip rudimentar de locuință era concepută numai ca adăpost temporar menit să satisfacă nevoile păstorilor, în timpul perioadei în care turma era oprită într-o anume regiune, deci, putem afirma faptul că, coliba ciobanilor era specifică păstorilor migratori (transhumanți).