Alimentația în zona etnografică Meseș (I) - Mălaiul

În ciuda ponderii însemnate a creșterii animalelor în economia zonei, perioadele îndelungate de post prescrise de religia ortodoxă au determinat preponderența perparatelor de proveniență vegetală în alimentația populației zonei, element caracteristic și altor zone etnografice. În cursul secolului al XIX-lea și în primele decenii ale secolului XX, alimentul de bază era „mălaiul”, obținut din făină de porumb. Prepararea și coacerea acestuia presupuneau din partea gospodinei îndemânare și pricepere, ridicând probleme mai dificile decât prepararea pâinii. Nevoite să prepare „mălai”, în perioada de secetă a primilor ani de după al doilea război mondial, gospodinele din familiile înstărite au fost obligate să ceară sfatul celor din familiile sărace, ele nefăcând până atunci decât pâine.

Pentru prepararea „mălaiului”, făina de porumb se cernea într-o covată („postavă”) în seara premergătoare coptului. În aceeași seară, într-un colț al coveții se făcea o plămădeală dintr-un pumn de aluat de casă amestecat cu apă călduță și făină de porumb. Această plămădeală fluidă, separată de restul făinii de porumb din covată, dospea până dimineața. Atunci făina se opărea treptat, începând din celălalt capăt al coveții, în așa fel încât apa fierbinte să nu atingă plămădeala. După ce pasta de făină de porumb se răcorea, se amesteca cu plămădeala, se adăuga sare și apă călduță și se frământa timp de două ore. Urma apoi dospitul „mălaiului”, socotit încheiat în momentul în care la suprafața pastei apăreau crăpături. După dospire, covata se așeza în fața cuptorului, „mălaiul” se punea în tranșe pe lopată, peste frunze de varză sau pănuși opărite, se „murluia” cu apă, să nu crape, și se vâra cât mai repede în cuptor, pentru a nu se împrăștia. Apoi se făcea în gura cuptorului un foc iute, de scurtă durată, pentru ca „mălaiul” să prindă coajă, după care gura cuptorului se acoperea cu o lespede. „Mălaiul” rămânea în cuptor mai mult timp decât pâinea, iar coacerea sa se aprecia cu o oarecare dificultate, după greutate, aspect și sunetul emis la ciocănire.

„Mălaiul” se consuma cu lapte, cu fierite fierturi, cu slănină, carne, usturoi, ceapă, etc., asemenea pâinii dospite (din făină de secară sau din făină de grâu și porumb), denumită în zonă „ptită”.

Mămăliga - consumată cu lapte, brânză sau cu mujdei - se prepara în zona etnografică Meseș mai rar decât în alte zone.

---

Bibliografie: I. A. Goia - Zona etnografică Meseș