Remedii populare pentru bolile animalelor din Țara Chioarului

Primele observații privitoare la bolile animalelor și-au avut rădăcinile în cunoștințele populare. Principalele îndeletniciri ale omului simplu la vremea aceea erau de a-și cultiva hrana și de a crește animale. Observând schimbările îl comportament și rutină, precum și în aspect ale animalelor pe care le creștea, omul a căutat soluția în natura înconjurătoare, până când a găsit-o. Cu timpul, prin aprofundare și acumulare de experiență, s-a ajuns la medicina științifică de astăzi.

Unele remedii străvechi erau eficiente, altele mai puțin eficiente. Personal, am convingerea că natura ne-a înzestrat cu remedii extraordinare, și fără îndoială așa gândeau și străbunii noștri. În concluzie, medicina populară face parte din istoria medicinei contemporane și este de asemenea o oglindă a concepțiilor străbunilor noștri și a stilului lor de viață.

Trebuie notat faptul că medicina populară este un amestec de medicină bazată pe elemente naturale și pe magie.

Dat fiind faptul că satele din zonă se află în apropierea unor zone industriale vechi de câteva sute de ani (orașele Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic), unele produse industriale au intrat treptat în arsenalul metodelor laice de tratament la animale: benzina, motorina, uleiul de motor ars, dinamita, carbidul, pirita, praful de pușcă din fitil, silitronul (azotatul de potasiu).

Benzina și motorina se utilizau la tratamentul ectoparazitozelor (păduchi, râie, căpuși) la vaci, oi, porci, cai precum și la alungarea muștelor în verile toride (animalele se stropesc). Benzina s-a mai folosit și pentru plăgi, mai ales cele rezultate din castrarea purceilor.

Uleiul de motor ars s-au folosit în cazul indigestiilor gazoase, în meteorisme - „când se umflă vaca”, administrându-se oral.

Dinamita, frământată bine are două utilizări în etnoiatrie, în special la șchipul oilor (unde se mai utiliza și îngrășământul chimic). Piciorul, unghia afectată se spală bine, se curăță până la sânge, se spală, iar, cu apa în care s-a dizolvat piatră vânătă, se unge cu dinamita înmuiată și se leagă cu o cârpă curată. Dinamita se mai administra și în gălbează la oi și vaci.

Pirite se dădea la porci „ca să se-ngrașe”, folosindu-se și pentru ulcerul lingual la bovine. Amestecat cu mălai, era considerat un bun leac pentru găinile bolnave.

Praful de pușcă din fitil se utiliza pe scară largă în Șiștești și Unguraș pentru ulcerul lingual („gaură-n limbă”) la vaci. Se scotea limba afară, se ținea bine cu o bucată de cârpă, să nu alunece, locul se freca bine-bine cu o altă cârpă mai aspră, de cânepă, până la sângerare, după care se presăra praful de pușcă.

Carbidul era folosit pentru a ucide câinii și șoarecii, punându-se carbid pisat în mămăligă sau făină de porumb. Animalele, consumând, mureau în urma gazului eliberat. În șchiopul oilor, carbidul, topit în apă, se punea pe piciorul bolnav, legându-se apoi cu o cârpă. „Cirul” de carbid mai era folosit și pentru răni. Țăranii din jurul Băii Mari, în anii cand erau multe cârtițe și le stricau pajiștile fânețelor, le combăteau cu carbid. Se punea într-o gaură de cârtiță un bulgăre cât un ou de găină și se turna apă, apoi se astupa gaura. Gazele rezultate sufocau cârtița.

Silitronul (azotatul de potasiu), procurat de la flotațiile de minereu, era folosit la scară largă, mai ales în Șișești, în cazul indigestiilor la bovine, dar și „în contra sângelui”, adică pentru a subția sângele vacilor, evitându-se „slobozîtul” de sânge.