Iarba-Mare - Leacuri
- Emma P.
- 20 mar. 2021
- 2 min de citit

LEAC DE TUSĂ GREA
Se ia rădăcina de Iarbă-Mare și se pune în apă proaspătă, în care se ține o zi și o noapte. Se rade rădăcina și se ia din ea ca la un singeap bun. Se ia apoi jumătate de oca de miere și se pune într-o tigaie să fiarbă. În timpul fierberii, mierea se spumează neîntrerupt, ca să fie cât se poate de curată. Când mierea fierbe mai tare, se adaugă un dram de zahăr galben, zahăr alb, zahăr brun, stafide, tiscovine, orecum și singeapul de rădăcină de Iarbă-Mare. După ce fierb laolaltă, făcându-se ca o dulceață, se pune într-un vas gavanos spre păstrare. Din această mixtură ia bolnavul în fiecare dimineață pe inima goală câte 1 lingură, timp de mai multe dimineți, până piere tusea. Aceasta însă trebuie s-o facă înainte de a pica în socote (tuberculoză), căci de pică, nu-i mai ajută mixtura la nimica.
LEAC DE OFTIGĂ (Tuberculoză pulmonară)
Se strânge rădăcină de Iarbă-Mare, se pune la uscat, apoi se pune într-o ulcică cu apă curată la foc ca să fiarbă. Zama aceasta se amestecă cu miere și se dă apoi celui oftigos să beie până ce începe să se facă bine.
LEAC DE VĂTĂMĂTURĂ
Se pune rădăcina în holercă, holerca se bea, apoi vătămătura trece.
ALTE BOALE
Se pune rădăcina în apă rece, se lasă un timp să mocnească, apoi se bea zama.
BOLI EPIDEMICE
Se spune că Iarba-Mare este în special bună pentru bolile epidemice - holera, ciuma, lungoarea, etc.
În timpul epidemiilor, românii îndătinau a aduna și-a curăți rădăcini de Iarbă-Mare si a le arunca apoi prin fântânile din care beau apă, căci prin aceasta se zicea că apa se face cu mult mai bună, mai gustoasă și mai sănătoasă, și că ar căpăta proprietăți tămăduitoare.
Comments