Păducelul - Leacuri, Întrebuințări Casnice și Superstiții

Păducelul este un ciritel tufos și foarte spinos, care crește pe marginea pădurilor, prin tufișuri și crânguri, în orice formă de relief. Înflorește în luna lui Aprilie și Mai, are floarea albă, care miroase a migdale amare, și pomițe roșii ca câcădârele (măceșele), însă cu mult mai mici și mai turtite la coadă.

DENUMIRI

Moldova și Bucovina - păducel;

Țara Românească - gherghin, gheorghin, mărăcine, mărăcin-alb, mărăcine-alb, păducel;

Crișana - mărăcin;

Ținutul Secuiesc - păducel;

Banat - goglin, gogline, păducel, spin-alb.

*Denumirea vine de la „păducel” - o boală a pielii picioarelor care produce o mâncărime insuportabilă.

ÎNTREBUINȚĂRI CASNICE

- Deoarece lemnul de Păducel e foarte vânjos și tare, unii români făceau din el cuie pentru juguri.

- Tot din Păducel se făceau garduri vii: „Cu un mărăcine nu mai nu poți îngrădi”.

SUPERSTIȚII

- Se crede că dacă bați un par de Păducel în mormintele strigoilor, aceștia nu mai învie.

LEAC DE PĂDUCEL

Cel ce voiește să scape de păducel, ia mai multe rămurele de plantă și le pune într-o oală cu apă să fiarbă. După ce au fiert îndeajuns, lasă zeama ce a ieșit să mocnească puțin, și apoi oblojește păducelul. O altă practică este să se ardă rămurelele și să se facă leșie din cenușa acestora, și cu această leșie să se spele peste locul cu pricina.

LEAC DE PĂDUCEL DE GRUMAZ Se rade scoarța de pe rădăcina de Păducel și se pune, așa proaspătă, pe păducei.

Sau se ia lemn de Păducel, se arde în foc și din cenușa amestecată cu smântână, precum și din cenușa ce iese dintr-un guler de cămașă bărbătească ars, se face o amestecătură - un fel de alifie - și cu aceasta se ung grumajii oamenilor și vitelor.