Porecle din satul Rășinari - Mărginimea Sibiului (Partea II)

Înainte de a citi acest articol, vă recomand să citiți partea I, unde veți găsi și o scurtă introducere.

GROSOIU - 1. de la adj. „gros” = (D. ființe sau d. părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime / gras - făcându-se referire la aspectul fizic al purtătorului; 2. grosolan, incult - făcându-se referire la comportamentul purtătorului; 3. (D. obiecte) Voluminos - deși gramatical vorbind, așa cum scrie și în dicționar, acest sens este dedicat obiectelor, românii de pretutindeni l-au folosit și cu scopul de a descrie aspectul fizic al unei persoane. 4. De asemenea, porecla își poate avea originea și într-o expresie populară, cum ar fi: „A fi gros la (sau de) obraz” ori „a fi gros la piele” (sau „cu pielea groasă”) = a fi nesimțit, a fi obraznic; 5. „a fi gros la ceafă” (sau „cu ceafa groasă”) = a fi bogat, a fi bădăran; 6. „A fi gros de cap” - a întelege (mai) greu anumite lucruri; 7. „A fi gros la pungă” (sau „cu punga groasă”) - a fi înstărit; o altă origine ar fi tot de la cuvântul „gros”, descriind o voce groasă a purtătorului.

GUȘALĂU - de la numele de familie Gușatu.

HAIDIMĂ - de la expresia „haidi (haide) mă!”, un îndemn spre a porni o acțiune sau o chemare. Este foarte probabil ca purtătorul să fi folosit această expresie excesiv, iar în urma acestui lucru s-a ales cu o poreclă, menită să ironizeze.

HAMPU - 1. de la subst. „hampă” = suport pe care se fixează pânza unui steag - ar putea avea legătură cu ocupația purtătorului (ex. confecționa hampe, avea sarcina de a purta steagul la diverse sărbători, etc). 2. derivat de la numele de familie Hâncu; unele porecle survin și în urma pronunțării defectuoase a unui nume de familie sau cuvânt.

HÂRĂȚU - 1. de la subst. „hârț” (mg. harec, srb hrclak) = șoarece - făcând comparațe, probabil, cu aspectul fizic al purtătorului; 2. interj. „hârț!” = interjecție care arată sunetul tăierii cu coasa, sau alte sunete asemănătoare - o posibilă ironie la adresa purtătorului, care repeta această interjecție în mod frecvent sau într-un fel deosebit (pronunție, intonație, etc).

HĂRȚÂGĂNOI - posibil joc de cuvinte între subst. „hărț” (hârț = șoarece) și „țâgănoi” (țigan).

HEGHEDEU - Etimologie neclară

HENCLEȘ - de la sf. reg. „hencleșe” = cozonac împletit; în Dicționarul Explicativ Român (MDA2 2010) nu se găsește cuvântul „hencleș”, iar pentru „hencleșe” nu se știe sigur dacă este forma la plural sau la singural. Având în vedere faptul că acest cuvânt se găsește menționat încă din 1915 (vezi bibliografie), și că este un regionalism, putem concluziona faptul că „hencleș” este forma la singular, iar „hencleșe” cea la plural.

HORHOLEA - 1. de la vb. refl. (reg) „horhola” = a se împodobi, a se mândri; ar putea scoate în evidență personalitatea sau obiceiul purtătorului (de a se înfrumuseța, de a se mândri, lăuda);

2. de la subst. pl. „horhoale” (reg) = locuri prăpăstioase; în acest caz, porecla ar fi putut fi căpătată în urma unei întâmplări hazlii sau neplăcute, fie și a utilizării excesive sau deosebite a cuvântului.

HUIȚU - de la „huiț” = (Transilvania) scrânciob; probabil că această poreclă a fost căpătată de către persoana vizată în timpul copilăriei, atunci când probabil a avut o preferință pentru datul în scrânciob.

HUIU - 1. de la interj. „hui” = cuvânt cu care se mână vitele în staul și porcii în cocină; purtătorul ar fi putut căpăta această porecla în urma folosirii frecvente sau excesive a acestui cuvânt; 2. de la vb. reg. „a hui” = a vui, a răsuna prelung; persoana ar fi putut avea probleme de sănătate care îi afectau sunetul respirației, sau o problemă de dicție. (Md, Trans.) a certa, a cicăli, a huidui - în acest caz, porecla putea descrie o personalitate certăreață.

HUTĂR - de la subst. reg. „hută” = sirenă (zona minieră Baia Mare) - probabil din germ. „hupe” = corn, sirenă, claxon; purtătorul ar fi putut primi această poreclă în urma folosirii cuvântului în speță - cuvânt străin locului, și astfel deosebit, ceea ce ne indică faptul că purtătorul ar fi putut veni fie din zona minieră Baia Mare, fie avea origini săsești (se cunoaște faptul că în zonă exista o asemenea minoritate).

IARNĂ - de la subst. „iarnă” = Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie; o singură explicație care ne vine în minte pentru originea acestei porecle este posibilitatea ca purtătorul să fi menționat frecvent sau excesiv cuvântul în speță, dar nu excludem și alte posibilități, din moment ce mentalitatea populară deseori nu ținea cont de reguli lingvistice, sau nu le cunoștea în întregime.

IFTINCĂ - de la numele de familie Iftincă; putem lua în considerare și posibilitatea ca unele nume de familie să pară deja îndeajuns de hazlii pentru a avea potențial crescut de a deveni poreclă, fără modificări ulterioare.

ILCUȘOIU - de la numele de familie Ilcuș.

JINARIU - 1. derivat de la numele de familie Jianu; 2. reg. „jinar” = numele unei plante de apă; probabil că, din nou, avem de-a face cu o poreclă căpătată în urma utilizării repetate sau excesive a cuvântului în speță, însă există numeroase posibilități.

JINGLUȚĂ - 1. derivat de la numele de familie Jiagla; 2. de la îrg. „jiglă” ( Din bg. žegla) = Stinghie care se află la jug între gâtul boului și cuiul care intră prin jug și proțap.

JUDEȚU - de la „județ” = (Înv.) judecată, judecata de apoi, tribunal, judecător; probabil că se referea la ocupația purtătorului (judecător).

LĂPTEA - de la „lăptar” = persoană care se ocupă cu prelucrarea sau cu vânzarea laptelui, persoană care livrează lactate la domiciliul cumpărătorului; se referă, cel mai probabil, la ocupația persoanei vizate.

LĂPTUȚ - de la „lăptar” = persoană care se ocupă cu prelucrarea sau cu vânzarea laptelui, persoană care livrează lactate la domiciliul cumpărătorului; este posibil ca această persoană să fi fost înrudită cu cea cu porecla de „Lăptea” (vezi sus), cel mai probabil o generație mai tânără (de aici diminutivul, voind să sugereze „cel mic”).

LEAHU - 1. derivat de la numele de familie Lacu; 2. de la „leah” = persoană originară din Polonia - s-ar putea referi la originea persoanei în cauză; 3. (Olt; Dob; mpl) Construcție auxiliară dintr-o gospodărie; obiecte din gospodărie nedefinite mai îndeaproape - s-ar fi putut ca purtătorul să fi originat din Oltenia sau Dobrogea - unde era uzitat cuvântul - și a primit porecla în urma folosirii unui cuvânt străin regiunii. Deși este mult mai puțin probabil, nu putem ignora o posibilă origine în aceste semnificații.

LICOIU - de la numele de familie Licoiu.

LOPOTARIU - 1. de la subst. „lopătar” = Persoană care conduce o ambarcație cu vâsle;

2. Persoană care lucrează cu lopata; 3. Persoană care vântură cereale; 4. Persoană care (face sau) vinde lopeți; 5. Pasăre migratoare din ordinul ciconiformelor, de mărimea unei berze, de culoare albă, cu ciocul lățit spre vârf ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; 6. (Reg) Pescăruș; Primele 4 sensuri sunt posibile ocupații ale purtătorului, iar ultimele 2 pot face referire la aspectul fizic al acestuia. 7. Trebuie menționată și o posibilă origine în cuvântul „clopotar” = fabricant de clopote; 8. vânzător de clopote; 9. persoană care trage clopotele la biserică; 10. (fig) persoană care încearcă să obțină ceva prin lingușire. 11. Altă posibilă origine, deși mult mai puțin probabil, ar fi din cuvântul „popotar” = Militar însărcinat cu administrarea unei popote.

LUNGANU - de la numele de familie Lungu.

MAIORU - de la subst. „maior” = Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; aici, originea este clară și indică titlul purtătorului.

MĂRGĂLIN - 1. derivat de la cuvântul „mărgărit” = (Îvp) Perlă folosită ca podoabă; putând face referire la aspectul fizic plăcut al purtătorului sau la ocupația acestuia (ex. bijutier); 2. de la prenumele Mărgălina - se prea poate ca persoana în cauză să fi fost poreclită după numele mamei sau soției sale.

MĂSĂRELU - 1. derivat de la numele de familie Mastan ( - Măstănelu - Măsărelu); 2. de la cuvântul „masare” (vb. a masa) = acțiunea de a masa și rezultatul ei; masaj - se poate referi la aptitudinile purtătorului de a masa; 3. de la cuvântul „măsăiel”= reg. dimin. „măsai” Ban. Trans. - față de masă; 4. (Ban) Praznic mic la trei săptămâni de la moartea unui copil - mai puțin probabil, din moment ce era folosit în Banat, însă nu se poate exclude.

MIIU - 1. de la prenumele Mihai (Mihaiu); 2. de la numele de familie Micoiu (mai puțin probabil); 3. de la cuvântul „mii” (sg. „mie”) = Numărul care e egal cu zece sute - ar putea desemna un om înstărit.

MITRUȚ - dimin. de la numele de familie Mitrea sau Mitroiu

MUȘU - de la cuvântul „moș” = bunic, moșneag.

NĂIȚOIU - de la numele de familie Năiță.

NAS-FLOCOS - nas cu păr, făcea referire la aspectul fizic al purtătorului.

NĂSUCĂ - de la „năsuc” - diminutiv al lui „nas” - făcând referire, cel mai probabil, la un grad de rudenie cu cel ce avea porecla de „Nas-Flocos” (probabil fiul său); deși mai puțin probabil în aceste circumstanțe, se poate considera și posibilitatea ca porecla să fi făcut referire la o caracteristică fizică a purtătorului (ex. nas mare, mic, etc).

NEAGA - 1. derivat de la numele Neagu, Neagomir, Neagoe, etc.; cel mai probabil, purtătoarea era soția sau fiica unui bărbat ce purta unul dintre aceste nume sau altul asemănător; 2. de la cuvântul „neg” = Tumoare mică, rotundă, nedureroasă, care se formează pe piele; în acest caz, porecla ar face referire cu siguranță la aspectul fizic al purtătoarei.

NECHIFĂR - 1. de la subst. „nechifăr” = nătărău; 2. joc de cuvinte între „nechifăr” (nătărău) și prenumele/numele de familie Nechifor (mai puțin probabil).

NEDA - derivat de la prenumele/numele de familie Nedelea.

NINA-VERZELOR - prenumele Nina + „verzelor”; probabil făcea referire la ocupația purtătoarei sau a familiei acesteia (cultivarea, vânzarea sau murarea verzei).

OGHELEA - 1. de la cuvântul „ogheal” = reg. învelitoare de pat, cuvertură; 2. derivat de la prenumele Ghelea (Anghel, Ghelasie).

PÂCA - 1. (Trs) Femeie mică de statură (cel mai probabil); 2. (Reg) Termen de alint la adresa fetelor sau copiilor; 3. de la numele de familie Palca (cel mai puțin probabil).

PANCHILUȚĂ - 1. de la cuvântul reg. „panchiță” = femeie de moravuri ușoare.

PĂPARĂ - 1. „păpară” (papară) = mâncare din pâine prăjită și brânză opărită cu apă fiartă - probabil se referea la faptul că purtătorul consuma frecvent acestest fel de mâncare; 2. bătaie, trânteală; se poate referi la unul sau mai multe incidente nefericite ce au inclus violență fizică (ex. femeia bătută de bărbat, bărbatul bătut de alt bărbat, copilul bătut de părinte, etc).

PĂRCIU - 1. de la „pârci” = (învp.) țap sau berbec de prăsilă în perioada împerecherii; 2. pui de iepure; 3. (reg.) tânăr desfrânat - se pare că purtătorul ar fi fost un tânăr desfrânat, asemănător unui țap sau berbec în perioada împerecherii.

PĂSĂRALGHIE - Etimologie neclară. O posibilă origine sau vreo legătură cu cuvântul „păsărar” = vânător, crescător sau vânzător de păsări - putându-se referi la ocupația purtătorului.

PAȘPARUGĂ - 1. de la cuvântul „paparudă” = (Pop) Fată sau femeie care, în vreme de secetă, își înfășoară corpul gol în verdeață, cântă și dansează pe uliță și invocă ploaia, fiind stropită cu apă de țărani (cea mai probabilă sursă); 2. (Reg) Persoană care, la nuntă, se îmbracă caraghios și înveselește nuntașii cu glume, măscări etc.; persoană caraghioasă; 3. de la „păpălugă” = Epitet pentru o persoană înaltă și foarte slabă. 2. de la cuvântul „paparugă” = buburuză (cel mai puțin probabil)

PĂTRÂNJEL - 1. Plantă erbacee bienală din familia umbeliferelor; motivele pentru o asemenea poreclă pot fi multe (ex. obiceiul purtătorului de a cultiva, vinde sau consuma această plantă, pronunția hazlie sau deosebită a cuvântului, etc.); 2. (Mol; art; îf pătrungelul) Dans popular nedefinit mai îndeaproape; 3. melodie după care se execută pătrungelu; această semnificație este mai puțin probabilă deoarece acest dans și implicit cântecul aferent erau întâlnite în părțile Moldovei.

PILĂ-REA - joc de cuvinte derivat de la numele de familie Pilărea.

PIPĂ - Ustensilă pentru fumat, formată dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; cel mai probabil că purtătorul avea un obicei de a fuma din pipă.

PITĂ-MOALE - subst. „pită” (pâine) + adj. „moale” - se poate face referire la aptitudinea persoanei vizate de a găti pâine moale, de unde deducem că cel mai probabil, persoana vizată era femeie. Nu putem ști însă dacă porecla era o ironie sau un compliment.

PITĂ - pâine; este neclar cum a evoluat porecla, existând foarte multe posibilități.

PLEȘUGU - de la numele de familie Pleșa.

POMEANĂ - cel mai probabil, porecla se leagă de semnificația figurativă a cuvântului „pomană”, care desemnează milostenie, milă, gratuitate. Dacă facem legătură cu expresia „a da de pomană”, porecla începe să prindă contur - este foarte posibil să avem de-a face cu o persoană avară sau nevoiașă, care se bucură (de), așteaptă sau cere anumite obiecte sau alimente în mod gratuit.

PONCEA - 1. de la vb. „a ponci” = (reg.) a se împotrivi; a se certa - poate face referire la o persoană îndărătnică, certăreață; 2. de la „ponci” -e = (Reg.; despre terenuri) Povârnit, abrupt; se poate referi la condiția fizică a purtătorului (povârnit, aplecat de spate); 3. Piatră ponce = rocă vulcanică de culoare cenușie sau albă, poroasă și ușoară folosită ca material de construcții, ca izolație termică sau abraziv; spumă de mare. Aceasta este semnificația cel mai puțin probabilă, deoarece nu există vulcani pe teritoriul țării noastre care ar putea produce această rocă, și prin urmare șansele ca localnicii să folosească acest cuvânt cu acest înțeles sunt scăzute.

POPA-NEAGOE - 1. subst. „popa” + (pre?)numele Neagoe - poreclă menită să sublinieze ocupația purtătorului (popa = preot); 2. derivat de la numele de familie Popeanță + prenumele purtătorului.

POTOP - 1. subst. „potop” = calamitate, dezastru, nenorocire; s-ar putea referi, mai subtil, la personalitatea purtătorului; 2. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care a devastat Pământul și a înecat toate viețuitoarele în afară de cele aflate în Arca lui Noe; în acest caz, porecla ar fi putut surveni în urma folosirii frecvente sau excesive a cuvântului de către purtător. 3. Ploaie torențială; revărsare de ape; motivul poreclei ar putea fi același ca la punctul precedent.

PRESCUROAIE - de la subst. „prescură” (sl. proskura) = Pâinișoară rotundă sau în formă de cruce, făcută din aluat dospit, folosită în ritualul creștin ortodox pentru pregătirea împărtășaniei și a anafurei; se pare că purtătoarea poreclei ar fi putut fi o femeie care pregătea prescurile pentru biserică.

PRICOLICIU - în mitologia românească, „pircoliciul” este un duh rău în care se presupune că se transformă unii oameni (mai ales după moarte) și care ia înfățișarea unor animale; 2. „pricolici” = strigoi; 3. Epitet dat unui copil neastâmpărat

PRIEANU - 1. de la „prian” = (Pop.; despre vite) Care are părul cu dungi sau cu pete de altă culoare (de obicei albe); se referă probabil la aspectul fizic al purtătorului (ex. are suvite de păr de culori diferite, etc); 2. prescurtare de la prenumele Chiprian/Ciprian.

PRIMEJDIE - „primejdie”( sl. prĕmeždije. ) = Împrejurare, situație care amenință liniștea, securitatea sau existența cuiva sau a ceva; pericol; probabil se referea la comportamentul purtătorului (ex. individ periculos, primejdios sau opusul, prin ironie).

PRIȘTĂVUȚU - de la subst. „pristav” = (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Persoană care anunța populației știrile oficiale, dispozițiile, ordonanțele; crainic; 2. Funcționar administrativ; ispravnic; 3. Vătaf pe moșia unui boier (cel mai probabil, dat fiind timpul și spațiul în care porecla a existat sau a fost atestată - vezi Bibliografie). Toate acestea sunt posibile ocupații ale purtătorului poreclei, sau a altui membru din familia sa (ex. tatăl său, în acest caz diminutivul ar avea sens).

PROGĂDESU - de la „progade” = (reg.; înv.) Cimitirul din curtea bisericii; țințirim; fie purtătorul poreclei lucra în cimitirul din curtea bisericii, fie un alt individ din familia sa o făcea (ex. tatăl).

PROGADIE - (Reg.) Curte a unei biserici folosită ca cimitir. Cel mai probabil, dat fiind informația de mai sus, purtătorul acestei porecle era fie îngrijitor în cimitirul bisericii, fie rudă cu cel ce avea porecla de „Progădesu”.

PRUNOIU - de la subst. „prun” = Pom din familia rozaceelor, cu flori albe-verzui, cultivat pentru fructele sale comestibile (Prunus domestica); această poreclă ar fi putut fi căpătată din variate motive (ex.: purtătorul cultiva sau vindea prune, prefera consumul prunelor, a avut un accident nefericit sau hazliu, prelucra prune în vederea obținerii băuturilor alcoolice tradiționale, etc).

PUIU - de la subst. „pui” = cuvânt folosit pentru alintarea unei persoane dragi sau a unui copil mic.

PULHĂU - 1. de la subst. „puhău” = (reg.) Hoț, haiduc, tâlhar; 2. de la subst. „pulă”(pulău, pulhău) = penis; nuia; coadă.

PUPĂZĂ - alb. pupëzë 1. (fig) Femeie îmbrăcată sau fardată strident; femeie de moravuri ușoare; 2. de la expresia „A-i merge (cuiva) gura ca pupăza” = a vorbi mult, a fi flecări. Din aceste posibile semnificații concluzionăm faptul că este vorba despre o femeie - fie cu moravuri ușoare, fie îmbrăcată sau fardată strident, fie vorbăreață, fie toate la un loc.

PURECEL - 1. dimin. de la „purece” (purice) lat. pulex = Nume dat mai multor insecte mici parazite care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau a altor animale, fie distrug legumele și nutrețul (Pulex irritans, Haltica obracea, Haltica nemorum); 2. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc.; 3. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire; aici poate fi vorba fie despre o comparație a purecelui mic cu aspectul fizic al persoanei vizate, fie de o întâmplare nefericită sau hazlie, fie de meseria sa (ex. cizmar), etc.

RĂHĂU - Etimologie neclară; poate fi vorba despre cuvântul „rahat” = 1 Preparat dulce cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite arome și prezentat, de obicei, în formă de cuburi mici; 2. Materii fecale; se poate referi la o întâmplare hazlie sau la o insultă la adresa purtătorului, dar și la preferința acestuia pentru a mânca desertul mai sus menționat.

RAPIȚĂ - 1. Două specii de plante erbacee din familia cruciferelor cu tulpina lungă și subțire și cu flori galbene, cultivate pentru semințele lor bogate în ulei, cu numeroase întrebuințări în industrie; 2. (Reg) Brâncuță; 3. (Reg) Varză căreia nu i s-a format căpățâna; după cum se poate observa, s-ar putea subînțelege câteva indicii despre purtătorul poreclei, cum ar fi posibilitatea ca acesta să fi cultivat rapiță sau să fi produs ulei din ea, fie să fi primit porecla în urma unei întâmplări hazlii ce a avut ca și cadru un lan de rapiță, fie în urma satirizării unei caracteristici fizice mai neobișnuite (ex. cap mic în comparație cu trupul, precum varza căreia nu i s-a format căpățâna, etc). Evident, posibilitățile sunt mult mai numeroase, mărginite doar de imaginație.

RĂȚOIU - 1. de la vb. „rățoi” = a se răsti la cineva, a amenința pe cineva; ar putea face referire la comportamentul purtătorului; 2. subst. „rățoi” = bărbătușul raței; se poate referi la aspectul fizic al purtătorului sau la felul în care acesta se deplasează (ex.: mers legănat ca al unui rățoi); 3. (Reg.) flăcău care îl însoțește pe naș la nuntă, ducându-i ploconul; s-ar referi la rolul social al purtătorului în timpul ceremoniei nunții.

RENȚA - de la numele de familie Rența.

ROAȘDE - de la numele de familie Roașde.

ROMPU - 1. de la subst. „romp” = (Reg) Scobitură, ca o fereastră oarbă, în peretele casei, unde se pun obiectele mai des folosite; 2. (Reg; rep) Cuvânt care redă scârțâitul zăpezii sub picioare; Probabil că purtătorul obișnuia să folosească des acest cuvânt, fie avea „pași grei” și astfel sunetul scos în urma călcării pe zăpadă era mai intens.

ROȘANU - 1. de la numele de familie Roșca sau Roașde; 2. de la subst. „roșu” = de culoare roșie - s-ar putea referi la culoarea pielii sau a părului.

ROȘCA - de la numele de familie Roșca

ROȘCUȚ - de la numele de familie Roșca

ROȘOIU - 1. de la numele de familie Roșca sau Roașde; 2. de la subst. „roșu” = de culoare roșie - s-ar putea referi la culoarea pielii sau a părului.

SÂRBIN - de la numele de familie Sârbin

SĂRILĂ - de la vb. „a sări” = 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. 2. A dansa, a țopăi, a zburda; 3. (fig) A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca; Din aceste posibile semnificații, putem afla că purtătorul avea o personalitate anume, că era energic sau că îi plăcea dansul, fie că avea un mod de a se mișca caraghios, săltăreț, sau din contră, că era o persoană dușmănoasă, care avea obiceiul de a ataca persoane. De asemenea, porecla ar fi putut surveni în urma unui eveniment hazliu din viața persoanei vizate.

ȘCHEOAICĂ - 1. de la „cehoaică”= Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. 2. de la „șchei”= (reg.) crucea-șalelor (la cai); Se poate referi la aspectul fizic al purtătorului sau la faptul că acesta pronunța cuvântul frecvent sau defectuos, fie este vorba despre o întâmplare hazlie din viața sa; 3. defileu (se poate referi la o întâmplare din viața purtătorului ce a avut ca și cadru un defileu, sau la faptul că persoana locuia într-un astfel de cadru).

SDRULEA - Etimologie neclară; posibil derivat de la numele de familie Zdrulea.

SFĂRA - 1. de la numele de familie Sfraciog; 2. purtătorul era rudă cu cei ce aveau porecla de Sfărăială și Sfăroiu; 3. de la subst. „sfară” sl. skvara = (Pop.) Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios; 4. Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste; 5. ceartă, sfadă; 6. de la subst. „sfoară” = Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat; 7. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli); 8. A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate; 9. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci); 10. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi.

SFĂRĂIALĂ - 1. de la numele de familie Sfraciog; 2. purtătorul era rudă cu cei ce aveau porecla de Sfăra și Sfăroiu; 3. de la „sfârâială” = zgomotul ușor, caracteristic, produs de materii grase care ard; zgomotul produs de mișcări sau lovituri ușoare, continue - se putea referi la un eveniment nefericit din viața persoanei (ex. ce au inclus arderea pielii), fie la modul și frecvența cu care persoana folosea cuvântul în speță, sau chiar și la aspectul său fizic (gras).

SFĂROIU - 1. de la numele de familie Sfraciog; 2. purtătorul era rudă cu cei ce aveau porecla de Sfăra și Sfărăială.

SMUNCHIN - de la numele de familie Smunchin.

ȘODU - 1. de la adj. „șod”( magh. sod ) = (Reg.) Curios, ciudat; bizar; 2. Nostim, hazliu.

ȘOFRON - 1. de la prenumele „Șofron” = Sofronie gr. σώφρων „cu spirit sănătos, Înțelept”;

2. de la numele de familie Șogan sau Șogoran.

SPREHIU - 1. de la „sprehui” = Trans. Scutur de colb; Fig. Sprehuit, zvăpăĭat, sturlubatic.

STANCA-IEPELOR - femininul de la numele de familie Stancu + „iepelor” (a iepelor). Probabil că porecla se referea la ocupația purtătoarei sau la o întâmplare din viața sa.

ȘTIRBEIU - de la adj. „știrb” = Căruia i-au căzut unul sau mai mulți dinți.

STRÂMBEANU - 1. „strâmbean” = Persoană originară din localitatea Strâmbu Băiuț (Țara Maramureșului); 2. de la adj. „strâmb” = (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit.

STURZU - de la numele de familie Sturzu.

ȚÂNCU - de la numele de familie Țîncu

TĂROAIE - de la numele de familie Tara.

TĂRUȘ - de la numele de familie Tara.

TÂRTEA - 1. de la prenumele „Târtea” (Tartabă) - nume preluat de la cumani în jurul anului 1000; 2. de la numele de familie Tara.

TĂTOIU - de la numele de familie Tătoiu

TEOLEOACĂ - de la subst. „toloacă” = (Reg.) 1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească; în acest context, porecla ne duce cu gândul la faptul că ar fi fost o ironie la adresa purtătorului, care nu se îngrijea de cultivarea pământurilor sale. 2. Pășune, izlaz comunal pentru vite; 3. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului. – Din ucr. toloka;

TODOSIE - de la prenumele Teodosie

TOPORIȚĂ - de la numele de familie Topolog

TOTONU - etimologie neclară; se poate să fi provenit de la „Titon” (Tithonus, personaj mitologic)

TRĂBOIU - derivat de la porecla Treabă (vezi jos)

TRĂBUȘ - derivat de la porecla Treabă (vezi jos)

TREABĂ - sl. trĕba - Activitate, ocupație, îndeletnicire, chestiune, problemă; interes, afacere.; se poate ca purtătorul poreclei să fi fost o persoană foarte ocupată, sau să fi folosit cuvântul în mod excesiv.

TRESTARIU - de la subst. „trestie” = Numele a două plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă; porecla ar fi putut surveni în urma unei întâmplări marcante din viața purtătorului (ce includea una dintre plantele respective), sau în urma asemănării aspectului său fizic cu planta (rigid).

TRINU - de la numele de familie Trinu

TUDUR - de la prenumele Tudor, Teodor

ȚUȚUIU - 1. de la numele de familie Țițeiu; 2. de la s. n. „țuțui” = (reg.) țugui; s-ar fi putut referi la aspectul fizic al purtătorului (ex. buze țuguiate)

ULEIU - de la subst. „ulei” = Lichid gras de proveniență vegetală, animală, minerală sau sintetică, insolubil în apă și mai ușor decât ea, folosit în alimentație, în industrie etc; este foarte probabil ca purtătorul poreclei să se fi ocupat cu producția de ulei.

VÂCIU - etimologie neclară.

VÂLVOIU - de la numele de familie Vâlvorea.

VĂSÂIU - de la numele de familie Vasilioiu.

VIDRA - derivat feminin de la numele de familie Vidrighin.

VILENȚU - etimologie neclară.

VODĂ - Titlu pe care îl purtau domnii Țărilor Române, adăugat de obicei după numele lor; domnitor; se poate ca porecla să fi fost una ironică, fie purtătorul era, în cadrul familiei sale, antecesorul unui domnitor.

Notă: toate numele de familie menționate se găsesc în Monografia Satului Rășinariu (vezi bibliografie).

---

Bibliografie: V. Păcală, Monografia satului Rășinariu, Sibiu, 1915;

DEX - Dicționarul explicativ Român