Porecle din satul Rășinari - Mărginimea Sibiului (Partea I)

Porecla a fost, încă din secolul XII, o sursă importantă pentru cunoașterea - în special acolo unde nu există prea multe informații - unuia sau a mai multor elemente de personalitate a unei persoane. Porecla dă o imagine de ansamblu sau individualizează o persoană de celelalte, prin scoaterea în evidență a unor trăsături caracteristice sau tipice acelei persoane. Uneori, poreclele se referă chiar și la întâmplări din viața persoanei vizate - întâmplări care au rămas în gândurile și istoria comunității. De cele mai multe ori, poreclele au o bază satirică, dar pot fi legate și de aspecte mai serioase, cum ar fi ocupația purtătorului sau a familiei sale. De asemenea, tipurile de porecle folosite pot oferi o imagine a comunității sau a mediului cultural care a promovat acest element onomastic.

ACHIM - după numele de familie Achim; presupunem că a devenit o poreclă în urma folosirii îndelungate și preponderente.

AGRINJU - 1. derivat de la subst. „agrij” (agriș) - arbust din familia fragaceelor care crește în regiunile de munte. Fructele arbustului sunt cunoscute ca fiind acre, ceea ce poate conduce la o posibila paralelă cu personalitatea purtătorului. Alte interpretări ar putea fi legate de întâmplări din viața purtătorului ce au inclus și arbustul în discuție, poate doar o preferință sau chiar o ocupație personală; 2. derivat de la subst. „ogrinj” (ogrinji) - resturi de paie, de fân, etc. nemâncate de vite; cotoare, tulpini ale plantelor de nutreț. În acest caz, căpătarea poreclei ar fi putea să își aibă originea în urma folosirii repetate a cuvântului în discuție de către purtător,

fie în urma unor întâmplări din viața sa; vb. „a ogrinji” - a slăbi. În acest caz, originea poreclei ar fi clară - s-ar fi referit la o însușire fizică a purtătorului.

BĂBANU - 1. derivat după numele de familie Baba; 2. subst. „baban” = oaie bătrână (și știrbă). În acest caz, cel mai probabil porecla făcea referire la aspectul fizic și/sau vârsta purtătorului. 2. parte a cuptorului unde se fierbe zerul și jintuiala; se poate face referire la ocupația purtătorului (ex. baci). 3. adj. „bătrân” - făcând, evident, referire la vârsta purtătorului. 4. mare, voinic - făcând referire la însușirile fizice ale purtătorului. 5. Reg. pl. = lațuri cu care își încheie țăranii pieptarele. O posibilă origine ar veni, în acest caz, în urma purtării îndelungate a obiectului în discuție de către persoana vizată, fie ocupația acestuia, sau o întâmplare din viața sa ce include obiectul.

BĂDIȚOIU - 1. derivat după numele de familie Bădilă; 2.dimin. de la „bade” (termen politicos de adresare către un bărbat mai vârstnic, în comunitatățile rurale - „bădiță” = termen politicos de adresare către un bărbat tânăr, în comunitățile rurale; 3. iubit, drăguț - putând face referire la o caracteristică fizică a purtătorului sau chiar a reputației vieții sale amoroase.

BĂIETU - derivat după subst. „băiat” = fecior, copil de sex masculin. Cel mai probabil porecla a fost legată de aspectul fizic sau comportamentul tineresc al persoanei în cauză, din moment ce o poreclă devine o poreclă numai în urma folosirii repetate, îndelungate. Nu poate fi exclusă nici posibilitatea ca o întâmplare din viața purtătorului să fi fost factorul cheie.

BĂLAN - subst. „bălan” = (culoarea părulu) blond.

BALMOȘ - subst. „balmoș” = mâncare ciobănească făcută din caș dulce de oaie, fiert în lapte (sau în unt) cu puțin mălai - Cf. magh. bálmos. Porecla ar fi putut face referire la preferința culinară a purtătorului sau la o întâmplare hazlie din viața sa.

BĂRĂGAN - subst. „bărăgan” fig. - om leneș și corpolent.

BARONIȚĂ - dimin. subst. „baron” = boier; fâcând probabil referire la statutul sau reputația purtătorului sau a familiei sale în rândul comunității; se poate discuta, de asemenea, și de posibilitatea unei ironii.

BENGA - „benga” - unul din numele necuratului; Porecla era, cel mai probabil, în legătură cu comportamentul sau personalitatea purtătorului.

BENGĂU - 1. derivat de la cuvântul „benga” - unul din numele necuratului; Porecla putea fi legată de comportamentul sau personalitatea purtătorului, dar modificată de la cuvântul original pentru a evita dublarea poreclei, pentru a diferenția cele două persoane cu porecle asemănătoare (vezi sus). 2. Reg. „bangău” = golan - putând face referire, din nou, la comportamentul și personalitatea persoanei vizate. 3. Reg. „bangău” = Persoană înaltă și proastă.

BEȘÂNĂ - derivat de la cuvântul „beșină”/„bășină” = flatulație. Porecla a survenit cu siguranță în urma unor întâmplări hazlii sau incidente suferite de purtător.

BARBĂ-SCUMPĂ - Porecla, fiind compusă, ne dă deja două indicii despre purtător, și anume: poseda o barbă, și nu orice barbă, ci una bogată (sinonim pentru subst. „scump”); a doua parte a poreclei ar putea fi legată de comportamentul pretențios al purtătorului sau de statutul său mai înalt în cadrul cumintății rurale.

BESU - 1. Derivat de la numele de familie Beza. 2. derivat de la subst. „bes” = zeu egiptean, paznicul casei, al viselor bune, al veseliei și copilăriei. Reprezentat ca un pitic cu aspect grotesc, zâmbitor. Deși de cele mai multe ori, educația țărănimii în privința istoriei și mitologiei antice nu era destul de consistentă încât să încorporeze Egiptul Antic, nu putem exclude aceasta origine, mai ales în contextul boierimii mai educate. O singură idee a unei singure persoane ar fi fost de ajuns pentru nașterea unei porecle, nefiind necesară cunoașterea originii depline de către comunitate; Zeul Bes avea o înfățișare celebră, inconfundabilă, ce poate fi ușor asemănată cu persoane similare.

BIJLEAGĂ - subst. „bijoagă” = gloabă, mârțoagă, cal bătrân; probabil că se făcea referire la vârsta și înfățișarea fizică a purtătorului - cuvântul „cal” era deseori folosit ca și termen comparativ pentru a descrie o persoană înaltă.

BLEAZĂ - 1. derivat de la numele de familie Blezu; 2. subst. „bleaz” - grăsimea care învăluie măruntaiele vacii, seu, osînză; făcând referire fie la aspectul fizic supraponderal al purtătorului, fie la preferința sa pentru alimentul menționat.

BLONCOIU - derivat de la numele de familie Bloancă.

BOBOU - derivat de la numele de familie Bobenaciu sau Bobeș. Putea să fi fost chiar un joc deștept de cuvinte înfăptuit din combinația dintre numele de familie și cuvântul „bou”, ce era des folosit pentru a desemna o persoană mărginită la minte.

BONTOIU - derivat de la numele de familie Bontea.

BRÂNZU - 1. derivat de la numele de familie Breazu. Deseori, cuvintele care rimează cu numele proprii ale purtătorului sunt folosite drept porecle, mai ales dacă acestea sunt hazlii. 2. derivat de la „brânzar” - persoană care prepară sau vinde brânză - făcând referire la ocupația purtătorului.

BRĂTEAN - derivat de la numele de familie Bratu.

BUDARIU - „budar” = vidanjor - face referire la ocupația purtătorului.

BUHOIU - 1. Reg. „buhai” = taur; termen ce desemna, de obicei (pentru persoane) pentru a descrie o persoană încăpățânată, hotărâtă sau curajoasă; 2. „A fi buhaiul satului” = a fi un bărbat iubit de multe femei; 3.„buhai” = instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul din piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. Făcea referire probabil la rolul purtătorului de a folosi buhaiul în timpul colindatului tradițional din perioada sărbătorilor de iarnă.

BULETE - de la numele de familie Bulete. Fiind un nume mai deosebit sau rar întâlnit, se poate explica folosirea sa drept poreclă.

BUNGETU - subst. „bunget” = pădure deasă și întunecoasă; poate face referire la ocupația purtătorului (ex. pădurar) sau la locația locuinței acestuia. Pentru o interpretare mai satirică, ne putem gândi la unele aspecte fizice mai neplăcute (cum ar fi pilozitatea crescută și culoarea întunecată a părului).

BUNIȚĂ - 1. derivat de la numele de familie Burnea. 2. „buniță” = bunicuță; poate face referire la aspectul fizic al purtătorului, în cazul în care acesta era de sex masculin, sau pur și simplu să desemneze o femeie înaintată în vârstă, simpatică întregii comunități.

BURDUF - 1. „burduf” = sac primitiv confecționat din stomacul animalelor, folosit la păstrarea alimentelor; ar putea face referire la ocupația purtătorului sau la obiceiul acestuia de a folosi obiectul în discuție. 2. „burduf” = pântece mare; poate face referire la aspectul fizic al purtătorului.

BURETARIU - derivat de la „burețar” = vagabond îmbrăcat mai îngrijit, care execută munci în interesul personal al anumitor persoane, obținând în schimb protecție și mijloace de subzistență; 2. „burețar” = arab; deși arabii nu erau întâlniți pe teritoriul țării noastre în acele vremuri, nu putem exclude posibilitatea ca acest sens să fi fost originea poreclei, fie chiar și cu un înțeles mai figurativ, referindu-se la aspectul fizic asemănător cu cel al unui arab.

BURICOSU - derivat de la „buric”, făcând referire la o persoană cu buricul sau burta mare.

BURLACU - 1. Reg. „burlac” = butoi - făcând referire la o persoană cu aspectul fizic asemănător unui butoi; 2. „burlac”, din rus., ucr. burlak = bărbat necăsătorit, flăcău tomnatic, holtei.

BURLIGĂ - etimologie neclară, însă o posibilă legătură ar putea fi făcută cu verbul „a bârliga” = a îmbârliga. Putea face referire la folosirea excesivă sau defectuoasă a cuvântului de către purtător, sau la unele întâmplări din viața sa, cunoscute colectiv.

BURTĂ-VERDE - etimologie neclară, cel mai probabil referitoare la o anume întâmplare din viața purtătorului.

BURTIȚĂ - dimin. subst. „burtă” - desemnând, cel mai probabil, o caracteristică fizică a purtătorului.

BUȚĂ - 1. dimin. derivat de la numele Iacob - Iacobuță; 2. derivat de la numele de familie Buta.

CĂCĂȘĂL - derivat de la numele de familie Cacășiu.

CANTARIGĂ - 1. derivat de la reg. „cantarig” = Cumpăna de la fântână: „...în capul satului a dat de o fântână cu cantarig” (Bilțiu, 1999: 284; Oarța de Sus); Deoarece cuvântul a fost semnalat pe teritoriul Maramureșului, nu ar fi greu de imaginat ca acesta să fi fost adus în regiunea Mărginimii Sibiului odată cu transhumanța sau cu un alt prilej asemănător. În acest caz, este de înțeles de ce o persoană care ar folosi acest cuvânt, străin locului, ar primi această poreclă; 2. derivat de la „catarig” („catalige”) = picioare lungi (ale oamenilor sau păsărilor) - desemnând o trăsătură fizică a purtătorului.

CÂRDACIU - 1. derivat de la cuvântul „cârd” = varga ciobanului; poate face referire la ocupația purtătorului și la folosirea predominantă a obiectului caracteristic; 2. „cârd” = ceată numeroasă de oameni; se poate face referire la ceata tradițională, iar folosirea termenului „cârdaciu” poate desemna un rol de conducere în ceată. 3. „cârd” = grup mare de animale (turmă, cireadă); poate face referire la ocupația de a îngriji o turmă de oi sau o cireadă de vaci.

CEAPĂ - poate face referire la ocupația purtătorului de a cultiva sau vinde ceapă, precum și la preferința acestuia pentru consumul plantei, și implicit mirosul emanat în urma consumului poate fi subiect de bârfă.

CERCIU - după numele de familie Cerciu. Probabil că, în contextul atribuirii poreclelor marii majorități a comunității, folosirea numelui de familie ca apelativ, în locul unei porecle, este o raritate, și astfel poate fi considerată ca fiind poreclă.

CHELTEUȚU - derivat de la „chelteu” - mgh. költö = coș împletit din paie, nuiele, etc; obiect în formă de coș pentru pescuit; se referea la ocupația persoanei vizate.

CHELU - „chel” = persoană fără păr pe cap; făcea referire la aspectul fizic al purtătorului.

CHEPTOSU - reg. „chept” = „piept”; „pieptos” = persoană cu pieptul lat; voinic, bine legat; fig. mângru, îngâmfat; făcea referire la aspectul fizic sau la o însușire comportamentală a persoanei vizate.

CHIOROFANĂ - 1. derivat de la „ciorocan” = mocan; 2. derivat de la numele de familie Cioran.

CIALĂU - 1. „cealău” = tufiș - putea face referire la aspectul părului purtătorului sau la pilozitatea corporală; om înșelător, hoț - putea face referire la personalitatea persoanei vizate. 2. derivat de la „gealău” - rindea mare; putând face referire la ocupația purtătorului. 3. derivat de la „ciapău” = cureaua (din piele sau sfoară a biciului); nojițe. Se poate referi la ocupația aferentă a purtătorului.

CIEPOAE - 1. derivat de la „cep” = ramură de brad sau de molid; făcând referire la aspectul fizic al purtătorului, asemănător cu ramura unui arbore (ex. slab); piesă de lemn de la războiul de țesut mecanic - ar putea face referire către ocupația purtătorului (confecționa piese pentru războiul de țesut mecanic). 3. dop de lemn, de formă tronconică, cu care se astupă gura butoiului; poate face referire la obiceiul purtătorului de a bea băuturi alcoolice locale în mod regulat sau excesiv. 4. derivat de la „cepoi” = soi de ceapă mare; ar putea face referire fie la aspectul fizic al purtătorului, fie la ocupația sa de a vinde sau cultiva un soi de ceapă mare.

CIOACHEA - 1. derivat de la numele de familie Cioconea; 2. derivat de la „cioace” (acioaie) = pop. aliaj sau metal (mai ales alamă, aramă, bronz) din care se fac sfeșnice, cădelnițe, clopote, etc. ; putea desemna ocupația persoanei vizate; 3. derivat de la „ciocea” = mărăcine; putea face referire la o întâmplare din viața purtătorului ce includea obiectul în discuție sau de aspectul său fizic (ex. forma părului). Ba chiar se poate aduce în discuție și o posibilă semnificație legată de personalitate (caracter „înțepător”, sau iritant).

CIOCĂNEL - 1. derivat de la numele de familie Cioconea; 2. „ciocănel” = ciocan mic cu care se lovesc coardele țambalului, xilofonului, toba, toaca, etc., cu care se împletește găitanul, ceaprazurile, covoarele, cu care lucrează fierarul; poate desemna, după cum se observă, numeroase posibile ocupații ale purtătorului; 3. Înv. „ciocănel” = pahar sau sticlă de rachiu; se poate referi la ocupația purtătorului de a bea băuturi alcoolice în mod frecvent sau chiar de a confecționa obiectul în speță; 4. reg. „ciocănel” - motiv cusut pe pieptul sau pe mânecile iei țărănești; putea face referire la motivele de pe hainele purtate în mod frecvent de persoana vizată; 5. „ciocănel” = joc popular; se poate referi la obiceiul din copilăria persoanei vizate de a juca acest joc; 6. melodia după care se execută jocul ciocănelul; o posibilă referire la obiceiul purtătorului de a cânta acest cântec.

CIOREA - de la numele de familie Ciorea; o posilbilitate pentru păstrarea numelui de familie ca și poreclă, ar putea fi potențialul satiric în sine.

CIORUȚU - dimin. de la numele de familie Ciorea, cu scopul diferențierii față de celălalt membru al familiei, desemnând, cel mai probabil, o generație mai tânără.

CIULU - 1. (reg. d. animale) „ciul” = cu urechile anormal de mici; cu urechile sfâșiate; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne; murdar - descriind una sau mai multe însușiri fizice ale purtătorului; 2. „ciul” = insectă care își depune larvele pe materii în putrefacție și în rănile oamenilor - s-ar putea referi la un incident mai nefericit al purtătorului sau ar putea fi o ironie la adresa unei caracteristici comportamentale ale acestuia.

CLOCA - Înv. „clocă” = cloșcă; se poate face referire la semnificația figurativă a verbului „a cloci”, care este folosită pentru a desemna un om leneș, care „clocește” (lenevește).

COCÂRȚA - 1. Reg. „cocârță” = pește mic și foarte sprinten, care trăiește în apele Argeșului și Târgului nedefinit mai îndeaproape; 2. vierme mare care trăiește prin gunoaie; 3. nume dat în batjocură oilor mici, care umblă alături de turmă; după cum se vede, aceste sensuri ar putea toate desemna anumite însușiri fizice ale purtătorului. Datorită preponderenței sensului general ce desemnează o vietate de dimensiuni mici, vom considera că această etimologie este mai probabilă decât cea de la pct. 2; 4. mâncare ciobănească din caș dulce amestecat cu zer - în acest caz se poate face referire la preferința purtătorului pentru a consuma acest aliment, sau chiar la ocupația acestuia (cioban).

COCONU - derivat de la înv. „cocon” = boier tânăr.

COCORADĂ - 1. „cocoradă” = plăcintă făcută din mălai, ouă și unt, umplută cu brânză sau cu urdă și mărar, urzici, hamei ori cu carne sau fructe ori cu ceapă coaptă în cuptor sau în vatră; poate desemna preferința persoanei vizate pentru a consuma alimentul în speță; 2. poreclă dată unei orășence venite de la țară.

CODOIU - 1. derivat de la numele de familie Codrea sau Codrișu; 2. subst. „codoi” = coadă mare; putând face referire la părul lung al purtătorului.

COMEDIE - 1. (învechit și popular) „comedie” = spectacol public (reprezentat de obicei la bîlciuri) cu numere de circ, panoramă, călușei, etc; întâmplare ciudată și hazlie. - putând face referire la ocupația purtătorului sau având o însemăntate mai satirică, mai figurativă (ex. desemnând o personalitate voiaie, hazlie, etc.) fie făcând referire la una sau mai multe întâmplări hazlii din viața sa.

COPITOSU - 1. (despre unele animale) care are copite; era și este des întâlnită, mai ales la țară, folosirea atributelor animalelor și pentru oameni, în special într-un context satiric, cum este o poreclă. Putea, așadar, face referire la unghiile lungi ale persoanei vizate; 2. (Fig) tare; umflat - putând face referire la o însușire fizică a purtătorului.

CORLAN - 1. Trans. „corlan” = hornul cel gros de la casele țărănești - o posibilă referire la ocupația purtătorului, fie la utilizarea frecventă a cuvântului, sau o întâmplare hazlie sau neplăcută, care a rămas în istoria comunității; 2. Munt. Mold. O plantă ghimpoasă care, după ce se usucă, se desprinde și se rostogolește de vânt. Țăranii o fac grămezi și o ard în loc de lemn. Se zice că unii o fumează în lulea - ar putea face referire la obiceiul purtătorului (de a folosi planta pe post de combustibil sau de a o fuma).

COROCLEAN - 1. Reg. „coroclan” = nori groși mai ales pe timpul verii - probabil făcea referire la starea de spirit sau personalitatea purtătorului (ex. posomorât, precum norii de ploaie).

CORTOI - 1. derivat de la „coroi” = uliul păsărilor; pasăre răptioare - putând face referire la personalitatea sau chiar aspectul fizic (asemănător păsării) a purtătorului. 2. de la vb. „a coroi” (reg. d. intestine) = a chiorăi; (d. curci) a bolborosi; (d. porumbei) a gânguri - putând face referire la sunetele scoase de persoana în speță. 3. de la subst. „cotoi” = motan - putând face referire la personalitatea sau aspectul fizic asemănătoare cu un motan al persoanei vizate. 4. Reg. „cotoi” = cătușă; parte a cătușei - putând face referire fie către ocupația (de polițist, jandarm) a purtătorului, fie către un trecut fraudulos (ex. timp petrecut în temniță, arestare). 5. Învp. „cotoi” = fiecare dintre cele două stinghii strâmbe între care se introduc scândurile spre a alcătui codârla - putând face referire la asemănarea unui aspect fizic al purtătorului cu obiectul în speță (ex. picioare strâmbe și subțiri precum stinghiile).

COTELIȚU - 1. derivat de la numele de familie Cotoară; 2. de la „coteleț” (cotelitor) = persoană care socotește; persoană care caută pe furiș; persoană care răvășește și strică lucrurile; persoană care trebăluiește prin casă, care gospodărește prin curte; persoană care linge farfuriile; persoană care fură - după cum se vede, există multiple posibile semnificații, toate referindu-se la posibile aspecte comportamentale ale persoanei vizate.

COTOARĂ - de la numele de familie Cotoară.

CRĂCIUN - de la numele de familie Crăciun.

DĂNCĂNEȚU - de la numele de familie Dăncănețu.

DĂNUȚU - 1. derivat de la numele de familie Dancășiu; 2 derivare a prenumelui Daniel.

DIMA - (la aromâni) ipoc. de la prenumele Dimitrie.

DINGA - pitar (Vel); – vornic (16 A II 171); – răzeș (Sd VII 304); referindu-se la posibilele ocupații ale purtătorului sau strămoșilor/familiei sale.

DIȚU - de la Reg. „duț” = porumbar; adăpst al porumbeilor; referire la o posibilă ocupație a purtătorului sau a unei întâmplări din viața sa.

DRICU - 1. de la numele de familie Droc; 2. sn. „dric” = platformă a căruței sau a carului cu sau fără pereții laterali; (reg.) parte a plugului de care e fixată roata; (reg.) lemn îndoit la osia carului; vehicul special (tras de cai) pentru transportul persoanelor decedate; semnificații care pot face referire la ocupația persoanei în speță. De asemenea, ar putea fi vorba despre un joc de cuvinte satiric între numele de familie Droc și una dintre semnificațiile cuvântului „dric” (cea de car mortuar).

DUMITRESCU - derivat de la prenumele Dumitru.

EVANGHELIE - de la „evanghelie” = doctrină religioasă a lui Iisus Hristos; făcându-se referire fie la ocupația, fie la obiceiul religios al purtătorului, sau chiar la repetarea excesivă a cuvântului.

FAGU - 1. subst. „fag” = (Înv.) fagure; făcând referire la ocupația persoanei vizate (prisăcar, apicultor) sau la o întâmplare hazlie din viața sa. 2. copac înalt cu scorță netedă, alburie sau cenușie, cu lemnul tare, cu frunze ovale, netede, lucioase și cu perișori pe margine (Fagus silvatica); referindu-se la ocupația purtătorului (ex. pădurar, etc) sau la o anume întâmplare din viața sa. 3. (Pop.) Cap de fag - Om prost.

FETEA - Etimologie neclară; probabil de la prenumele Fetea (Onomastic 1963).

FRUMOIU - de la numele de familie Fruman.

FLEORCEA - 1. derivat de la numele de familie Fleșchin. 2. derivat de la numele de familie Floca - pentru a desemna un membru al familiei. 3. de la subst. dimin. „floricea” - făcând referire la o persoană de sex feminin, pe nume Flori, Florentina, Florina, etc.

FLOCOIU - derivat de la numele de familie Floca.

GÂDEA - de la „gâde” = călău; referindu-se, probabil, la comportamentul sau personalitatea purtătorului, sau chiar la ocupația sa (călău).

GĂINAȚU - de la subst. „găinaț” = excremente de pasăre, de găini; făcea referire, cel mai probabil, la o întâmplare hazlie din viața purtătorului sau la repetarea frecventă a cuvântului.

GÂNJEIU - de la numele de familie Gânjeiu.

GÂTÂILĂ - de la numele de familie Gâtâilă.

GAUCĂ - de la adj. „glauc” - care este de culoare albastră cu nuanță de verde (albastru-verzui); referindu-se fie la nuanța pielii (exagerare), fie la nuanța ochilor purtătorului, sau la o întâmplare hazlie din viața acestuia (un accident cu vopseaua, etc.).

GĂURITU - 1. de la „găurit” (a găuri) = în care s-a făcut una sau mai multe găuri; referindu-se, probabil, la o întâmplare mai neplăcută a purtătorului cu efect asupra sănătății și aspectului său fizic. 2. (trv. d. fete) = care nu mai este virgină; s-ar putea referi, în acest caz, din moment ce porecla este la masculin, la repetarea frecventă a cuvântului sau verbului de către persoana vizată (în relatări).

GHIOALFĂ - 1. de la adj. invar. și adverbial fam. „ghioalcă” = Care este ud (de apă, de ploaie) complet; lioarcă; referindu-se, probabil, la o întâmplare din viața personajului în speță.

GHIURCU - derivat de la numele de familie Giurca sau Giurgiu.

GLONȚU - 1. sn „glonț” = Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc; partea dinspre vârf a unui cartuș; cartuș; unealtă de zidărie constând dintr-o greutate de plumb atârnată de o sfoară pentru a indica direcția verticală - putând face referire la ocupația purtătorului (ex. polițist, jandarm, soldat, haiduc, zidar, etc) sau, într-un sens figurativ, să desemneze o calitate fizică (rapiditate).

GOCIU - de la reg. „goci” = adiministrator-contabil - referidu-se la ocupația purtătorului sau a altui membru din familia sa.

GOȚOIU - derivat de la numele de familie Goța.

GRAVILĂ - 1. derivat de la prenumele Gavrilă; 2. de la subst. reg. „ravilă” (ragilă) = Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină; 3. raștilă; 4. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești pentru a-i apăra de mușcătura lupului; 5. Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează pe botul vițeilor ca să nu mai poată suge; 6. Piatră zgrunțuroasă care periclitează mersul plutelor; 7. (Rar; îf ravilă) Năvod. - Referindu-se la o posibilă ocupație sau obicei al purtătorului sau familiei sale, fie la o întâmplare din viața sa (ex. confecționarea obiectelor în speță), sau chiar folosirea repetată a cuvântului.

Notă: toate numele de familie menționate se găsesc în Monografia Satului Rășinariu (vezi bibliografie).

---

Bibliografie: V. Păcală, Monografia satului Rășinariu, Sibiu, 1915;

DEX - Dicționarul explicativ Român.

V. V. Vizauer, Porecla în Transilvania și comitatele învecinate pa parcursul primei jumătăți a secolului al. XIV-lea.