Obiceiul „Cununii” în zona etnografică Meseș

Seceratul grâului se încheia adeseori festiv, cu obiceiul „cununii”, plin de pitoresc și culoare, în speical când îl organiza comunitatea tinerilor satului:

1. „Claca jocului” - cu ocazia prestării zilei de clacă datorată proprietarului șurii în care avea loc dansul săptămânal;

2. „Claca țiganului” - cu ocazia prestării zilei de clacă datorată muzicantului, zi vândută de către acesta unui sătean înstărit.

După tradiție, un grup de fete tinere împleteau - din ultimele spice secerate - o cunună rotundă, simplă sau cu vițe transversale suplimentare. Ea era așezată, după obiceiul locului, pe capul unei fete sau neveste tinere (când cununa o făceau căsătoriții), pe pălăria unui „fecior” sau chiar a proprietarului holdei. Obiceiul purtării cununei doar de către o ființă „curată” (fecior sau fată) se mai întâlnea în perioada interbelică doar în câteva sate.

Secerătorii conduceau cununa, horind, spre casa proprietarului lanului, iar la intrarea în sat locuitorii o udau din belșug.

Proprietarul servea secerătorilor mâncare și băutură, iar cununa o așeza „într-un loc bun” - în grinda casei sau a tindei. Obiceiul amestecării grâușui din cunună cu cel însămânțat în toamnă s-a mai păstrat în zonă doar în unele sate. În altele, cununa se scotea în anul următor afară, fiind agățată la stâlpul prispei sau la gard. Exista în zonă, pe alocuri, și obiceiul culegerii în preziua seceratului a unui mănunchi de spice ce se păstra la grindă până la semănat, când boabele lui se amestecau cu sămânța.