Agricultura în zona etnografică Meseș (VI) - Depozitarea recoltei

Recolta de cereale păioase necesita un spațiu de păstrare uscat, aerisit și rece. Adăpostite pe prispă sau în șură, lăzile de mare capacitate, construite din scânduri de fag îmbinate în șănțulețe („lădoaie”, „hămbare”), satisfăceau în mare măsură aceste exigențe, de unde și larga lor utilizare în zonă. Sporirea cantităților de cereale a creat însă nevoia adăpostirii surplusurilor și asigurării securității lor. Astfel a apărut cămara - o a treia încăpere a casei, existentă deja la începutul secolului XIX, și grajdul - construcție independentă în cadrul gospodăriei, adăpostind 3-4 „hămbare” mari. Pe stâlpul prispei unui grajd din satul Buciumi, azi demolat, se poate citi - scris cu litere chirilice - anul 1780, dovadă clară a vechimii în zonă a acestei anexe.

În podurile caselor se păstrau - în trunchiuri scobite („budii”) sau în coșuri mari de nuiele, lipite în interior - fasolea, floarea soarelui, semințele de bostan și „poamele” (fructele uscate). Fumul și aerul cald din pod priau însă, în special, știuleților de porumb, depozitați întotdeauna acolo. Tavanul caselor avea deseori un mic chepeng prin care știuleții uscați erau coborâți direct din casă. Pătulul pentru porumb (numit „coștei”) se întâlneau și în secolul trecut în gospodăriile zonei, în special în satele subzonei Sub-Meseș.

Cartofii se păstrau fie în gropi cu acoperiș sprijinit de o furcă și acoperit cu pământ, fie în pivnițe semiîngropate, reprezentând o dezvoltare a gropilor. Se obișnuia în unele sate și simpla acoperire a cartofilor cu paie și pământ, până primăvara.