Despre alun și magie (III) - Întrebuințări casnice

Pe lângă numeroasele-i întrebuințări magice, alunul era folosit foarte mult și în treburile gospodărești, sau chiar ca și leac pentru diverse afecțiuni.

Unele românce din Bucovina opăreau oalele în care puneau de obicei laptele de vacă, cu sucul rămurelelor tinere de alun, crezând că astfel laptele se prindea mai bine și mai degrabă (atunci când voiau să îl prelucreze).

De asemenea, femeile aveau credința că floarea de alun (tufă) era bună pentru bețivi. Ele adunau câte 9 floricele de alun de la 9 tufe și le puneau în agheasmă (apă sfințită) ca să mocnească. După ce mocneau, o anumită cantitate se administra bețivului, pe când preoții erau la biserică, ca și leac permanent pentru dependența de alcool.

Un leac pentru ”beșica cea rea” (pustulă malignă) era un amestec din sâmburi de alune, de bostan și de mac pisați bine, cu groscior de vacă (smântână care se formează deasupra laptelui nefiert) și încălzit. Pasta astfel obținută se aplica pe bășică, urmând ca aceasta să înceapă să coacă, să se spargă și apoi să se vindece.

* Alunul tânăr se numește alunel sau alunaș, iar cel adult - alun sau tufă; Locul unde cresc mulți aluni se numește aluniș (pl. alunișuri); Fructele au diverse denumiri: alună-alune, alunea - alunele, aluniță-alunițe, alunică-alunici; O conglomerație de mai multe alune se numește căluș sau călușel.