Cultivarea porumbului în cultura populară

Porumbul a constituit un aliment de bază în alimentația tradițională, fiind atestat în Țările Române însă abia în veacul al XVII-lea. În fiecare principat, porumbul a luat diferite denumiri: porumb s-a numit în Țara Românească, deoarece muntenii și oltenii au asemănat porumbul cu pasărea cu această denumire, căreia astăzi i-a rămas numele de „porumbel” - un diminutiv pentru a se deosebi de numele plantei; moldovenii s-au gândit că porumbul seamănă cu o păpușă mare, așa că l-au numit „păpușoi”; pe de altă parte, ardelenii au asemuit știuletele cu conul unui brad, căruia, în graiul lor, îi zic „cucuruz” - formă provenită de la daci (planta medicinală „kukolida”).

În fond, datorită calităților sale de aliment hrănitor, a fost denumit de către popor „sătulul casei”. În trecut, țăranul român cultiva porumb pe suprafațe mai întinse decât avea consacrat orice alt produs agricol, fiind consumat la ordinea zilei, produsele din grâu fiind consumate doar la sărbătorile mari sau doar de către boieri. Importanța cu care era tratat acest aliment reiese din multitudinea de tradiții legate de fiecare etapă a cultivării sale.

Aratul era o etapă fundamentală din ciclul muncilor agricole și era tratată într-un mod special pe plan al tradițiilor. Ca de pildă, în unele sate din zona Maramureșului, atunci când se scotea plugul din odor pentru întâia oară, înaintea boilor se punea un scaun, o pită de mălai întreagă și o videre cu apă proaspătă. Acest ritual era foarte important pentru sătenii zonei, având o încărcătură ritualică și magică accentuată.

Toate superstițiile și obiceiurile urmate în mod religios de către săteni atunci când venea vorba despre pregătirea terenului pentru cultivarea porumbului, aveau ca finalitate stimularea unei recolte bogate:

Cum aratul debuta când apăreau cărăbușii, se credea că dacă picioarele lor dinapoi sunt mai păroase, porumbul semănat va rodi mai târziu, iar dacă erau păroase cele din mijloc, va rodi mai bine porumbul semănat la mijlocul vremii, pe când dacă erau păroase cele dinainte, atunci vor rodi grăunțele semănate mai devreme.

Se credea în popor că păpușoiul semănat devreme va fi bun, dacă în ziua de Bunavestire soarele va răsări pe cer senin. Dacă ziua va fi senină la amiazăzi, îi va merge bine porumbului semănat la mijlocul vremii, iar dacă soarele iese din nor seara, va merge bine păpușoiului semănat târziu.

Treptat, după ce creștinismul a luat amploare pe Țările Românești, elementele precreștine de divinație pentru stimularea recoltei au fost înlocuite cu echivalentul lor creștin: descântecul menit să îndepărteze spiritele rele ce amenințau bunăstarea recoltei a fost înlocuit cu rugăniunea creștină, pe când afumarea cu tămâie a rămas neschimbată încă din timpurile vechi, fiind introdusă în procedura creștină.

După arat urma semănatul, în jurul căruia s-au urzit o sumedenie de credințe, menite de a proteja și de a stimula recolta. Am înpărțit aici aceste credințe pe categorii, pentru a putea fi înțelese mai pe îndelete:

1. Credințe din categoria interdicțiilor legate de zilele săptămânii și de sărbători: „Marța nu-i bine a semăna mălai că ziua are ceasuri rele; În ziua de Bunavestire să nu samini mălai că ies cucuruzii lui slabi.”, etc.

2. Credințe din categoria magiei prin analogie: „La Paști nu-i slobod să dormi că plouă când sapi mălaiu'; Când samini mălai ori grâu îi bine să samini cu ochii închiși ca să nu mănânce păsările sămințăle”; În ziua de German să nu sapi mălaiu' că atunci dacă sapi tăt ți-l bate piatra. (Oncești)”

3. Credințe care au ca finalitate stimularea recoltei: „În Moldova, când se termină prășitul ca să rodească bine holda, gospodarii se descing, își scutură bine cămășile sau bat cu sapa în pământ de atâtea ori câte cară de pământ vor să aibă. Uneori săpătorii își bat sapele muchie în muchie, de atâtea ori câte cară de porumb vor să scoată, rostind formule de genul: - să să facă un car, două, trei, patru.;

În satele de pe Valea Vișeului, când se gată de săpat, gospodarii se așază pe pământ să rodească holda și zic: - Mulțămesc lui Dumnezo c-am gătat. Doamne, îndură-te - cu roada pământului. Apoi vasu' din care s-o sămânat să aruncă în sus și zice iară: - să crească mălaiu' cât de sus am aruncat vasu' aista. Dacă să aruncă desajii se zice: - să crească atâta de mare mălaiu' cât de sus am aruncat io desajii;

În Moldova, la prășitul al doilea, era îndătinat să se rupă vârful frunzelor de păpușoi crezându-se că știuleții vor crește mai mari, iar tulpinile for fi mai groase.

4. Credințe care se referă la bolile porumbului: „Se crede că tăciunele se face când dohănește cel ce se duce la sămânat. Tăciunele să face și când astupi focu' în sobă după ce ai sămânat. Ciumăfaiu' să mai face dacă nu știi bine săpa și atinji cu sapa rădăcina mălaiului. Să mai face dacă îți pui cușma pă masă în ziua întâi, a doua, a tria de Crăciun. Prin Moldova se crede că se face din cauză că după ce ai desfăcat de pe știuleții de sămânță boabele nu ai aruncat cocenii pe drum și i-ai pus pă foc.”

5. Credințe despre mămăligă cu funcție de divinație: „Când uiți mămăliga nesărată îi avea bogățâie la casă; Când ți să lipește de gură tocana (mămăliga) zânce că îi fi gazdă; Când ți să rumpe tocana ți să arată drumuri încotro ți să rumpe.”

6. Credințe din categoria interdicțiilor sau credințe prevestitoare de rău: „Nu-i bine a mânca coleșe (mămăligă) di pă tocăner (făcăleț) că îți mănâncă lupii oile. (Bârsana); Cine mănâncă tocană di pă coleșer (băț cu care se amestecă mămăliga) să face om mincinos.(Ieud); Cine dă coleșă la câini face limbrici.; În moară nu-i bine a face tocană că rămâi flămând, nu te hrănești; Nu-i bine a mânca tocană din firimituri că atunci oaricine îți vre rău, ai parte de rău; Tocana nu-i slobod s-o calci că-ț faci păcat; Nu-i slobod a mânca tocană din fărină necernută că faci bube pe limbă; Nu-i bine a mânca grăunțe fierte în Săptămâna Mare, nici cocoși de mălai că faci bube în cap.”

7. Credințe ce aveau ca finalitate bunul mers al treburilor gospodărești; „Mălaiu' roșu' îi bun să-l dai la vaci a făta că fată ușor; Dacă pui grăunță sub salteaua patului pă care șede popa atunci păsările or scoate pui mulț. (Nănești)”.

Existau și practici magice ce aveau rol de protecție a recoltei: Împotriva ciumăfaiei (buruiană) în holde, prin Bucovina se împrăștia pe drum cenușa din cocenii arși, după depănușatul porumbului.