Malanca din Bucovina

În satele de prin Bucovina, „Malanca” era primită în case cu foarte mare drag de Anul Nou.

În Mihalcea, Malanca consta dintr-o Babă și un Moșneag. Moșneagul era un fecior costumat cu gheb (cocoașă), un fuior în loc de barbă, iar pe față purtând o mască din pânză slută, unsă cu cărbuni, cu dinți rari din sâmburi de bostan. Se urmărea ca personajul Moșneagului să atingă o urâțenie absolută, de care spiritele rele să se sperie. Baba, din contră - era gătită ca o nevastă tânără și fără mască pe față. Ea era foarte rușinoasă și tot ținea basmaua la gură - de multe ori deoarece feciorilor ce jucau rolul babei li se întrevedea mustața. Flăcăii purtau întotdeauna după ei un hârb cu funingine, pe care o împrăștiau prin casă atunci când observau că nu era curățenie, fapt pentru care fetele gazdelor se asigurau că este ordine perfectă în casă, în anticiparea spectacolului. În cazul în care în casă nu era curățenie și ordine iar flăcăii erau nevoiți să împrăștie funingine, o parte din spectacol includea și curățirea funinginei. În caz contrar, actul curățeniei rămânea la nivel simbolistic.

În plus, ”Moșneagul” se folosea de masca sa pentru a spune unele adevăruri celor din casă, spre a stârni râsul.

Sceneta Malancăi era un mini pamflet ce imita viața de zi cu zi în cadrul căsniciei.

Astfel, Moșneagul se sfădește cu baba, descoperindu-și „secretele” căsniciei lor, sau îl cuprinde mila și o alintă, cerând să i se dea pentru babă ba una, ba alta, de prin casă. Între timp, copiii și fetele casei urmăresc să îl prindă pe Moșneag de coada răsuicită din paie pe care o avea la spate, fapt pentru care acesta trebuia să se păzească necontenit.

Moșul și Baba veneau și urau mai întâi la fereastră, pe când un alt flăcău ce-i însoțea spunea cuvinte după o melodie acompaniată de fluier. În cuvintele din cântecul Malancei se spune despre semănatul busuiocului.

În satul Roșa din Ținutul Cernăuților, împreună cu Malanca umbla și Capra.

Capra, pentru a face haz, se suia pe paturi, pe mese, mușcând și apucând cu gura lucruri de prin casă.

În Ropcea, Malanca ducea cu sine și Ursul, pe care Baba și Moșneagul îl considerau copilul lor, făcut din greșeală spre sărbători. Urs se făcea un flăcău învelit complet cu un odgon de paie. Pentru mai mult haz, Baba și Moșneagul aprindeau haina din paie a „Ursului”, iar el se arunca pe omăt pentru a stinge focul.

În comuna Șcheia, din Ținutul Sucevei, la Malancă nu se rosteau versuri. Se făceau doar pozne și se juca. Aici, mai întâi intra Ursul îmbrăcat cu un cojoc și mai apoi Țiganul ce îl ținea de lanț. Următoarele personaje care intrau erau: Feșterul și Feșterița, Moșneagul și Baba, Turcul și-o Nevastă, Țiganii cu Țigancele, și jucau în perechi. Mulți însă nu îi primeau, deoarece țiganii erau vestiții pentru furtul de obiecte din casele oamenilor.

În Mahala - sat din Ținutul Cernăuțiului, Malanca cânta la fereastră în rusește, deși satul este românesc. Abia relativ recent s-au introdus versuri românești de către cărturari. Restul spectacolului era pur românesc. „Căpetenia” era Turcul, care intra primul, precedat de Turcoaică. În continuare, intra un „Ghenerari” - revizor ce păzea granițele (fiindcă satul este aproape de graniță), un Canonieri, un „Manole” (prost), un Huțan, un Jidan și apoi Baba cu Moșneagul. Fiecare avea femeia lui, cu care jucau pe rând, după ordinea de mai sus, sărind și schimonosindu-se fiecare în felul lui. Muzica era potrivită pentru fiecare personaj, în conformitate cu muzica tradițională a popoarelor pe care le reprezentau: țigăneasca, jidoveasca, colomeica, însă cele mai multe erau arii vechi românești. Țiganul venea cu cleștele și cu ciocanul, „potcovea” simbolic pe omul de acasă, se sfădea și vorbea țigănește, jidanul jidovește și așa mai departe. În final, fiecare era pus de către gazdă la masă, pe rând după cum au venit.

---

Bibliografie: E-N. Voronca, Datinele și credințele poporului român, Vol. I