Claca la Seceriș în Țara Chioarului

În această regiune, cea mai de amploare clacă a fost secerișul. Aceasta se săvârșea primăvara-vara.

Gospodarul care avea nevoie de ajutor, anunța din timp organizarea clăcii, atunci când oamenii ieșeau de la biserică.

La data sorocită, adică atunci când lanul se pârguia, gospodarul trecea de-a lungul satului cu ceterașii după el și se oprea la capătul lanului, unde se strângeau, chiuind, săteni de toate felurile și se începea claca în voie bună. Femeile și fetele secerau, flăcăii făceau legători, bărbații legau snopii și clădeau cruci și clăi. În tot acest timp, ceterașii cântau, îndemnând pe cei rămași mai în urmă cu lucrul. De obicei, munca se gătea în nu mai mult de 3-4 ceasuri.

Când se termina de secerat, alaiul se-nturna la casa gazdei, având în frunte un fecior și o fată cu cununi de grâu pe cap, semn prevestitor de belșug și pentru anul următor. Cuplul - feciorul și fata, simbolizează o unitate a naturii, prosperitate și fertilitate, însușiri ce erau transmise, prin magia de contact, cununilor de grâu purtate pe capetele lor. Astfel, cununile și boabele lor deveneau obiectele magice. Gazda îi întâmpina în poartă, lua cununile de spice de pe capetele solilor belșugului, le agăța la intrarea în șură și închina câte un pahar de horincă în cinstea lor, urându-le mult noroc. Apoi, întreg alaiul era poftit la masă, care era plină de pancove (gogoși), piroște (sarmale) și horincă. După ce se săturau, treceau la joc în șură, veselindu-se până după miezul nopții.

După uscare, cununile erau treierate de către gazdă cu mâna, boabele rezultate fiind amestecate cu restul grâului de sămânță, la semănatul grâului de toamnă.

Astfel, boabele, considerate a fi înzestrate cu însușiri magice conferite de către energia și sporul oamenilor, atunci când sunt amestecate cu boabele de sămânță, le „contaminează” cu însușirile lor, prin magia de contact. Acestea sunt menite să aducă belșug și să creeze o continuitate a belșugului.

Voia bună era imperativă pentru bunăstarea recoltei viitoare, oamenii crezând că energia cu care era întâmpinată recolta din anul prezent, se transfera la următorul an, influențându-i starea. Din această cauză, gazda nu se zgârcea când era vorba de plata ceterașilor, meniți să asigure voia bună în timpul unei munci grele, și nici când era vorba de bucatele oferite ca recompensă și ca celebrare.

Cântecul cununii la secerat

Secerați, secerătoare, Noi vinim toți cu cunună.

Nu vă tot uitați la soare; Cununa trebe udată

Până-i soare pe răzoare Cu horincă, nu cu apă.

Nu auzi o horitoare. - Poftiți cu toții în casă

Dacă soarele sfințește Și v-așezați după masă

Toată leneșa horește. . Că și noi v-am așteptat

Noi vinim pe drum de ptiatră Cu horincă, cu plăcinte.

De la holda secerată. Vă închin cu sănătate!

Vinim sara cam târziu - Mulți ani, gazda să trăiască!

Tăt cântând și șuierând - La mulți ani,

Și cu cunună de grâu. Să trăim cu voie bună