Biserica din Porumbacu de Sus, Țara Făgărașului

Când domnii Țării Românești au stăpânit Țara Oltului (1366 - 1464), toții preoții și protopopii de aici erau în atârnare directă de Mitropolia din Târgoviște sau de Episcopia din Râmnicu Vâlcea, unde se și sfințeau, primind fel și fel de daruri și ajutoare de la domnii, vlădicii și boierii români.

În sec. al XVI-lea aceștia aparțineau de episcopii din Transilvania.

• 1585 - Toată Țara Oltului (Făgărașului) este scoasă de sub dominația duhovnicească a vlădicului român din Alba Iulia și supusă preotului reformat maghiar din Făgăraș, care încasa de la fiecare preot câte un florin. La Rusalii, da fiecare preot de aici în anul 1570 câte un florin Cetății Făgărașului.

• 1595 - Când Mihai Viteazul intră în relații cu Sigismund Bathory jugul calvin cade de pe capul preoților făgărășeni și acest principe al Ardealului la 4 Iunie 1595 dă voie lui Ioan de Prislop, vlădica soboarelor românești din Transilvania, să-și adune de la fiecare preot din Țara Făgărașului câte un florin pe fiecare an, după obiceiul bătrân, precum încasa de la preoții din celelalte părți ale Transilvaniei. În decursul domniei principelor calvini - Gabril Bethlen și cei doi Gheorghe Rakoczy, biserica românească din Țara Oltului depindea de șeful bisericii calvine ungurești. Acei preoți care de voie sau de nevoie ascultau de porunca episcopului calvin se bucurau de privilegiul scutirii de dijmă și de robită.

• 1647 - La 21 Mai 1647, principele calvin Gheorghe Rakoczy printr-un decret scoate toată biserica românească din districtul Făgăraș, de sub jurisdicția mitropolitului ortodox din Alba Iulia și a superintendului calvin și o supune cârmuirii protopopului Ștefan din Berivoiul Mare, dependent numai de principe, având toate drepturile unui episcop afară de sfințirea preoților.

• 1659 - Această situație a ținut până în 1659 - în 9 Ianuarie principele Acațiu Barcsay, de origine română, dă drept de stăpânire bisericească asupra Țării Făgărașului, mitropolitului Sava Brancovici din Alba Iulia.Scopul calvinilor era să câștige sufletele românești pentru legea lor. Pentru acest scop foloseau forța politică: făceau din preoți nobili, tipăreau cărți românești și înființau școli.

• 1657 - În 2 Aprilie 1657, Susana Lonradfy, printr-un decret numește niște inspectori care în tot anul de două ori trebuiau să viziteze fiecare parohie cu scopul de a aduna informații precise despre pregătirea preoților și despre felul în care își îndeplineau datoria. Inspectorii aceștia nu puteau dicta pedepse în bani - aceasta o putea face numai magistratul civil.

La 3 Aprilie 1657, printr-un decret s-a hotărât a se întemeia o școală în Făgăraș pentru luminarea în sens calvin al rpmânilor din zonă.

În decretul acesta erau prevăzute în art. 9 următoarele: gramaticul care se pregătește la preoție sau oricine învață la această școală și nu-și termină aici învațătura nu poate fi preot în Țara Făgărașului.

Toți învățătorii și preoții din acea vreme au fost ucenici acestei școli de învățământ laic și bisericesc.

Școala aceasta românească este amintită și la 1694 în diploma lui Apaffi prin care dă voie lui Constantin Brâncoveanu să facă o biserică ortodoxă în Făgăraș.

Preoțimea se compunea din boieri și din iobagi. Preotul din neam boier dădea numai 7,5 florini iar preotul din tată din neam iobag dădea 15 florini. Preotul făcut dintre iobagi rămânea la dispoziția principesei cu plata, fiindcă el era scris în urbarii între iobagi.

• La 1680, conform conscripției urbariale din Porumbacu de Sus, sunt aici 4 preoți: Stan, Oprea - senior, Oprea - junior și Ion. Nici persoanele lor și nici casele lor nu s-au bucurat de imunitate iobăgească - ba chiar unul dintre fiii popii Stan a fost înscris între iobagi.

• La 1688, sunt 5 preoți: Oprea - senior are 6 feciori - cel mai mare Oprea Lazăr e preot în sat. Popa Ion avea un fiu Ilie și un frate Simion care locuia împreună cu el și era gramatic. Popa Ion - junior, încă avea un fiu și Popa Mihai. Acești preoți n-au avut nicio scutire - au fost toți țărani și au dat dijmă.

• La 1685 și 1687 se amintește că preotul român din Porumbacu de Sus a dat Cetății jumătate din taxa obișnuită prentru preoți (câte 7,5 florini).

Ne apropiem de anul 1700 când începe epoca de strașnice frământări și lupte pentru păstrarea legii strămoșești.

• 1698 - 1700 - Actul unirii lui Atanasie, din 7 Octombrie 1698 a fost semnat de doi protopopi din Făgăraș - Aron și Daniel - apoi protopopul din Ohaba - Gheorghe, iar pe actul unirii din 5 Septembrie 1700, făcut la sinodul din Alba Iulia, găsim următorii protopopi din Țara Făgărașului cu numărul preoților pe care credeau că-i reprezintă: Stănilă din Viștea de Jos cu 46 preoți, Radu din Berivoiul Mare cu 56 preoți, Gheorghe din Ohaba cu 40 preoți și Teodor din Râușor cu 45 preoți. Dacă toate aceste date ar fi exacte, ar însemna că toată preoțimea făgărășană s-a unit cu Roma. Adevărul însă este altul: unii dintre protopopii de mai sus au primit unirea împreună cu o parte din preoții care erau îndeosebi de origine boieri. Poporul și preoții ieșiți din iobagi - cea mai mare parte - au rămas ortodocși.

• 1711 - Un document din 20 Iulie 1711 ne arată că 315 boieri și nemeși din Țara Oltului au trecut la unire iscălind un act pe care îl întăresc și cu pecețile lor.

• 1733 și 1750 - După conscripția episcopului Klein din 1733, în Porumbacu de Sus erau 7 preoți uniți: Ion, Andrei, Stan, Ion (bigam), Simion, Gheorghe și Matei, și un preo ortodox - Todor - care n-are sânghie (fâșie îngustă de pământ arabil) și recunoașterea lui e dubie (îndoielnică). Erau 2 biserici cu 125 familii.

Conscripția din 1733 a episcopului Inocențiu Klein și din 1750 a vicarului episcopiei unite, Petru Paul Aron, sunt false în cea mai mare parte. E explicabil din partea episcopilor uniți, care cereau într-una drepturile promise pentru uniți, dovedirea prin conscripții că numărul lor creștea extraordinar, ba că aproape toată preoțimea și poporul este convertit la legea Împăratului. Numai că Viena nu se lăsa convinsă de astfel de conscripții ireale - făcea control și dovedea netemeinicia datelor episcopilor uniți.

• În 1750 la Porumbacu de Sus erau 4 preoți uniți cu 2 biserici și 606 suflete.

• În 1761 erau 6 preoți ortodocși cu o biserică și 49 familii și 3 preoți uniți cu o biserică și 14 familii. Fiecare deci își avea biserica sa - cea unită avea un loc arător de o câblă. Până în 1761 era aici și o mănăstire în locul care-i poartă numele, care a fost arsă din ordinul generalului Bucov, dar o călugăriță a continuat să rămână aici și după arderea mănăstirii, făcându-și pentru adăpost o colibă.

• 1788 - La Iulie 1788 în Avrig, se prezintă înaintea vlădicului Ghedeon Nicihitici, care făcea inspecție canonică, doi preoți din Porumbacu de Sus - Matei Strava și Spiridon Cișmaș.

• În 1805 sunt 2 preoți ortodocși - Spiridon Cișmaș și Vasile Neamț, sfințiți în Ardeal în 1788 - 1790, cu 2 biserici și 227 familii.

• În 1842 servea ca preot unit Ion Comșa, căruia i-a urmat de la 1850 Nicolae Stoichiță.

• În 1881, în partea apuseană era preot tot Gheorghe Cișmaș, iar în partea răsăriteană Gheorghe Neamț - ambii ortodocși.

PREOȚI ÎN ANII URMĂTORI:

PARTEA APUSEANĂ:

1846 - 1881 + 1888 - Gheorghe Cișmaș

1886 - 1888 - Nicolae Cișmaș

1894 - 1939 - Nicolae Bărglăzan

1939 - 1941 - Pasencu Ioan

1942 - 1945 - Tomuș Nicolae

1945 - 1946 - Ștefan Ștefanovici

1946 - 1956 - Gavrilescu Niculae

1956 - 1968 - Laslo Mircea

1969 - 1991 - Balaban Horea

1992 - 1999 - Bobeș Nicolae

PARTEA RĂSĂRITEANĂ:

1881 - 1888 - Gheorghe Neamțu

1889 - 1890 - Vacant

1891 - 1940 - Solomon Nicolae

1941 - 1988 - Popianoș Contantin

1979 - 2005 - Boboia Nicolae

Bisericile au fost din lemn.

• În 1903 se construiește biserica din partea răsăriteană, din cărămidă și acoperită cu țiglă.

• În 1992 este pictată de către pictorul Pavel Virgil.

Biserica din partea apuseană a fost construită în 1867, iar cea greco-catolică în 1909.

• 1998 - Biserica ortodoxă din partea apuseană a fost pictată în 1998.

---

Bibliografie: V. Frâncu - Satul de la poalele Negoiului Porumbacu de Sus, Monografie, 1999